Liga 1

I se cere demisia! » Bonetti pierde sprijinul fanilor

Articol de Vlad Nedelea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Spectatorii de la tribuna a II-a şi diverşi fani pe forumuri nu-l mai suportă pe Bonetti. Asta din cauza rezultatelor slabe şi a faptului că Dinamo nu mai contează în lupta pentru titlu


Dario Bonetti nu mai are susţinerea totală a suporterilor dinamovişti! O schimbare mare în percepţia ultraşilor, care erau entuziasmaţi de italian chiar şi cînd jocul echipei nu mergea. Ca acum. Antrenorul de 51 de ani şi-a pierdut o bună parte din capitalul de simpatie, mai ales că Dinamo nu e implicată în lupta pentru titlu. La meciul de vineri seara, cu Bistriţa (1-2), spre final, mai mulţi spectatori de la tribuna a II-a i-au cerut demisia lui Bonetti. "I-am auzit şi noi, a fost o chestie care a durat cîteva secunde. Dacă luni batem Rapidul, atunci nu va mai scanda nimeni nimic rău", au spus jucătorii dinamovişti.

N-are frică
Dario a fost bruscat şi online, mulţi dintre microbiştii roş-albilor care au comentat pe forumurile site-urilor de specilitate criticîndu-i deciziile tactice, dar şi criza de rezultate. Cel mai mult i-a enervat pe fani declaraţia lui Bonetti, la conferinţa de după eşec: "Cu excepţia rezultatului, meciul mi-a plăcut, sincer să fiu". Peninsularul nu e precipitat de actuala situaţie. "A venit la antrenament, ne-a spus să fim concentraţi la pregătiri, apoi la meci, că sigur vom reuşi să învingem Rapidul dacă nu mai repetăm greşelile cu Bistriţa", au mărturisit aseară fotbaliştii din Ştefan cel Mare.

Şedinţă după Rapid
Nici şefii nu sînt impresionaţi de parcursul lui Dinamo, chiar dacă obiectivele clubului sînt în acest sezon promovarea tinerilor şi obţinerea unui loc de Europa League. Nicolae Badea trebuie să revină din străinătate, iar o şedinţă alături de ceilalţi acţionari şi de antrenor va fi după derby-ul de luni.

"Bonetti e menţinut şi fiindcă nu există o alternativă clară, dar şi alţi bani de investit în acest capitol. Singura variantă e Ţălnar, de la Dinamo II. «Ţînţarul» e mantaua de vreme rea, dar acţionarii nu vor, momentan, să apeleze la el", au precizat surse apropiate grupării.


"Suporterii rămîn suporteri, un rezultat nu poate schimba ataşamentul pentru echipă. Avem noroc de mulţi tifossi înfocaţi. Fanii nu dorm! Ştiu foarte bine obiectivele principale ale acestei grupări"
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

"Sînt norocos că sînt în România"
Bonetti a revenit la conferinţele de presă după 6 săptămîni de pauză: "Am fost atacat, insultat, am luat decizia de a evita polemicile. Am renunţat chiar şi la dreptul la replică. Eu sînt norocos că sînt în România şi n-am vrut să nu arăt respect. Iubesc munca mea şi acest sport. Antrenorii sînt mai puţin importanţi decît jurnaliştii, pentru că ziariştii ajută la promovarea acestui sport şi a săracilor tehnicieni ca mine".

Duel Dinamo - Rapid la Recurs
În această seară, de la ora 23:15, în studioul Recursului etapei, acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă şi preşedintele giuleştean Constantin Zotta vor dezvălui ultimele detalii ale crizelor din Ştefan cel Mare şi, respectiv, Grant, dar vor şi prefaţa derby-ul direct de luni seara. În studio se vor mai afla antrenorul Astrei, Gigi Mulţescu, şi cel al Severinului, Nicolo Napoli. Pune-le invitaţilor întrebări pe recursul.ro şi poţi cîştiga tricouri cu Dinamo, Rapid, Astra sau Severin!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.