Daniela Dodean a stabilit deja data nunţii. Va fi cununată de coechipiera sa, Eliza Samara
Pentru favoritele 1, Daniela Dodean şi Eliza Samara, finala la dublu, de sîmbătă, de la Herning (Danemarca), nu a început deloc bine. Au pierdut rapid primele trei seturi în faţa unguroaicelor Pota şi Toth. "Nu ştiam ce să mai facem. Nimic nu ne mergea!", s-a plîns Eliza. "Nu se lega nimic în jocul nostru. La 3-0, Dana mi-a spus să jucăm mai la risc, că şi aşa nu mai avem nimic de pierdut. Am schimbat tactica. Am stat mai aproape de masă, nu am mai dat foarte tare şi mingile au început să intre pe masă", a subliniat Samara.
Două mingi de meci salvate!
"Am mai crezut în victorie şi după ce am pierdut primele trei seturi. La tenis de masă situaţia se poate schimba în orice moment", spune Dana Dodean. Jocul româncelor a început să meargă. Au cîştigat următoarele două seturi la 7 şi speranţele au revenit. "La 3-2 ne-am mobilizat şi am crescut concentrarea", spune Samara. "Setul şase a fost ca un film de groază. Nu puteam să cîştigăm ultimul punct!", mărturiseşte Dodean. De la 10-8, unguroaicele au revenit la 10-11. Minge de meci, salvată însă de Dana şi Eliza. Au mai salvat o minge de meci la 11-12, după care au trecut la ofensivă. "S-a terminat 21-19. Am jucat un set pînă la 21, cum se juca înainte, după vechiul regulament", glumeşte Eliza. "La 3-3 am ştiut că o să cîştigăm. Unguroaicele au căzut psihic. Li s-a întîmplat exact acelaşi lucru care ni s-a întîmplat nouă anul trecut, în finală, la Gdansk", a declarat Dodean.
După ultima minge, la 11-5, româncele au chicotit de fericire. S-au îmbrăţişat şi au ţopăit ca nişte copile. "A fost incredibil. Jucaseră fantastic pînă în finală şi apoi parcă nu mai erau ele. Şi-au revenit însă şi au avut o revenire senzaţională. E extraordinar ce au reuşit!", a declarat preşedintele FRTM, Cristian Romanescu.
"Finala de la Cupa Mondială mi-a dat încredere!"
Eliza Samara a ajuns acum o lună în finala Cupei Mondiale din China. A fost prima sportivă din Europa care a acces acolo
- Eliza, după Stuttgart 2009, ai cucerit din nou aurul la Europene, împreună cu Dana.
- Aşa e. E un rezultat excelent, mai ales că am revenit de la 0-3. Am jucat din ce în ce mai bine, ne-am completat şi am avut răbdare.
- E anul tău. Acum o lună ai ajuns în finala Cupei Mondiale la Huangshi, în China.
- Da, performanţa din China mi-a dat linişte, încredere. Îmi pare rău că la simplu nu am reuşit mai mult. Franţuzoaica Xue Li a ajuns pînă în finală. Am plimbat-o din colţ în colţ, am jucat ofensiv, dar a pus totul pe masă, jucam parcă la zid.
Nuntă la Lisabona şi Arad
Daniela Dodean a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor că anul viitor, în luna iulie, se mărită. Alesul său este portughezul Joao Monteiro
- Dana, fericită după succesul de la dublu?
- Normal! Revenirea de la 0-3 ne-a adus o satisfacţie deosebită. Am luptat pentru fiecare punct, am salvat mingi de meci şi la final noi am fost cele fericite.
- Eşti supărată însă pentru simplu. Ai fost la un pas de semifinale.
- Da, sînt dezamăgită. Am condus-o pe Victoria Pavlovich cu 2-1 şi 8-6 şi am pierdut. Am fost însă foarte obosită. O bătusem anul trecut la Europene, dar acum meciul a venit după alte două partide foarte grele. Prima cu Ivancan, o altă apărătoare recunoscută, apoi meciul de dublu cu nemţoaicele, în şapte seturi. Nici nu am avut timp să mănînc. Am muşcat de două ori dintr-un sandwich. Aşa a fost să fie.
- Eşti supărată pe Adi Crişan?
- Nu! De ce?
- Pentru că l-a eliminat pe iubitul tău, Joao Monteiro!
- (rîde) Aaaaa, nu ştiam de ce! Nu pot să fiu supărată. Şi să ştii că Joao e viitorul meu soţ. Am stabilit data nunţii.
- Cînd e?
- Facem nuntă pe 7 iulie la Lisabona şi apoi, pe 20 iulie, la Arad. Te invit!
- Cine vor fi naşii?
- Cine crezi? Cine poate să fie naşa mea? Eliza Samara, normal! Plus va mai fi probabil managerul meu de la clubul din Austria.
- Casă de piatră de pe acum!
- Mulţumesc!
Drumul pînă la aur
3-0 cu Linda Creemers / Kinga Stefanska (Cro/Pol)
3-1 cu Sofia Polcanova / Amelje Solja (Aut)
4-2 cu Katarzyna Grzybowska / Natalia Partyka (Pol, 5)
4-3 cu Kristin Silbereisen / Jiaduo Wu (Ger, 3)
4-3 cu Georgina Pota / Krisztina Toth (Ung, 2)
Crişan a rămas cu bronzul
Adrian Crişan nu a mai reuşit să-l învingă pe neamţul Timo Boll, aşa cum o făcuse la Olimpiadă, şi a pierdut în semifinale. România a revenit pe podiumul masculin la Europene după o pauză de 52 de ani! În 1960, la Zagreb, Radu Negulescu cucerea argintul la simplu. Ieri, Adrian Crişan s-a oprit în semifinale! Românul a jucat în penultimul act cu neamţul Timo Boll, favoritul 1, fostul lider mondial. A cîştigat primul set, 12-10, dar germanul a revenit imediat şi a cîştigat următoarele patru seturi: 11-7, 11-6, 11-5 şi 12-10. Boll avea să cîştige şi titlul european, trecînd în finală de croatul Ruiwu Tan.
{{text}}