Sporturi   •   Altele   •   SPECIAL

Noutăţi în cazul motociclistului Mircea Vrăjitoru » Medicul care se ocupă de tînăr vine cu o veste bună: "Nu e în comă!"

Articol de Răzvan Luţac   —  luni, 22 octombrie 2012

Veşti bune în cazul lui Mircea Vrăjitoru (19 ani) , motociclistul care suferise în urmă cu aproape o lună un grav accident, în cursa SuperStock 600 de la Portimao. Medicul care se ocupă de caz spune că tînărul nu e în comă!

Imediat după accident, Vrăjitoru a fost transportat la un spital în Portugalia. La început s-a aflat în comă indusă, apoi, în comă naturală. Ajunsă şi la gradul patru spre cinci. Un grad mai ridicat, şase, înseamnă moartea creierului!

Vinerea trecută, Mircea a fost adus la Timişoara cu o maşină de la Faro (Portugalia). Drumul a fost parcurs în două zile, Mircea a parcurs 3.500 de kilometri cu o ambulanţă.

La ultimele investigaţii în Portugalia, se confirmase că starea motociclistului se îmbunătăţise, se afla într-o comă între gradele 2 şi 3, "8 pe scara Glasgow", astfel că s-a decis să fie transportat, în tăcere deplină, spre România, vinerea trecută.


Astăzi a ajuns la Timişoara medicul Horia Pleş, cel care se va ocupa de caz. Doctorul specialist nu îl văzuse pînă acum pe tînăr, fiind plecat la Cluj, la o conferinţă,  iar după ce l-a consultat, a avut veşti bune. După părerea sa, Mircea nu e în comă, e treaz şi va rămîne în stare de latenţă pînă cînd leziunile suferite la cap se vor vindeca. Nu a estimat încă o dată, dar este optimist în privinţa recuperării. Mai multe detalii va oferi în zilele următoare.



Gazeta Sporturilor l-a vizitat pe Mircea Vrăjitoru la Timişoara. Citeşte aici reportajul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.