International   •   Stranieri   •   FRANŢA

A pus Corsica pe jar » Adrian Mutu, primul conflict la Ajaccio

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 23 octombrie 2012

Supărat că a fost înlocuit la 0-0 cu Bastia, atacantul a plecat de la stadion cu o jumătate de oră înainte de sfîrşitul derbyului. "Conducătorii trebuie să-l readucă pe linia corectă", a scris L'Equipe.

"S-a terminat luna de miere a lui Mutu la Ajaccio după numai două luni?", s-a întrebat ieri L'Equipe, după derbyul Corsicii. "Românul e agasat şi agasează", a observat cotidianul francez, amintind trei momente care i-au supărat pe colegii săi duminică.

Înlocuit în minutul 56, "logic, la o evoluţie insipidă", Mutu ("recunoscut pentru temperamentul vulcanic") n-a mai vorbit cu nimeni la stadion:

- a ieşit din teren fără să-l salute pe antrenorul Dupont

- nu a mai rămas pe banca de rezerve

- s-a dus direct la vestiare, iar de acolo, acasă

"Cînd au venit la cabine după meci, Mutu nu mai era la arenă. Plecase, ceea ce nu le-a plăcut deloc colegilor săi. Şi nici lui Dupont. Conducătorii trebuie să-l readucă pe linia corectă", a mai scris L'Equipe.


Însă nici Alex Dupont, nici preşedintele Orsoni nu l-au criticat în presă. "Mutu a fost zece zile la «naţională», era epuizat şi puţin ieşit din ritm, nu se recuperase fizic", a spus antrenorul. Iar şeful a explicat: "S-a dus la vestiar pentru că fusese lovit de un adversar în maxilar şi kinetoterapeutul i-a dat un analgezic".

"Mutu cocaină"

În derbyul corsican, facţiunea radicală a galeriei de la Bastia a încercat duminică să-l enerveze cu orice chip pe Mutu. Scandînd inclusiv "Mutu cocaină!" în prima repriză a meciului de la Ajaccio. Aluzie la scandalul din toamna lui 2004, cînd "tricolorul" a fost suspendat 7 luni de federaţia engleză şi concediat de Chelsea, care i-a cerut despăgubiri de 17 milioane de euro.

0 goluri şi 0 pase decisive are Mutu în 245 de minute jucate la Ajaccio (3 partide titular, una rezervă)

3 este nota primită de Adrian în ediţia de ieri a ziarului L'Equipe; cea mai mică de cînd e în Franţa


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.