Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - RAPID 2-1

Pancu, dezamăgit de eşecul cu Dinamo: "Sîntem blazaţi, chiar se scufundă planeta"

Daniel Pancu (35 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului în meciul de aseară

Articol de Cătălin Popescu   —  marţi, 23 octombrie 2012

Daniel Pancu spune că la iarnă George Copos ar trebui să facă revoluţie la echipă.

- Daniel, cum a fost acest meci?

- Traversăm un moment foarte greu. Ne puneam mari speranţe în această partidă, dar nici Dumnezeu nu ne mai ajută. Un lucru este cert, nu ne mai iese absolut nimic. Sîntem cu moralul la pămînt în acest moment.

- De ce?

- Nu ştiu. Poate avem nevoie de un psiholog la echipă, pentru că ne lipseşte unitatea de grup. George Copos spunea acum cîteva săptămîni că sîntem blazaţi şi vă spun sincer că are dreptate. Lucurile nu merg bine şi cu toţii, de la femeia de serviciu pînă la patron, sîntem de vină, pentru ceea ce se întîmplă.

- Ce este de făcut în continuare?

- În acest moment, eu, unul, nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Simt că planeta se scufundă. Şi vorbesc serios! Trebuie să ne revenim, pentru că altfel nu ştiu unde vom ajunge. În fiecare an ne propunem să luăm campionatul, dar ne chinuim meci de meci.


- Ce măsuri trebuie luate?

- În caz că diferenţa de primul loc se va menţine şi la finalul turului probabil că va trebui să se ia nişte măsuri drastice. Trebuie să fie o revoluţie la echipă, o remaniere a lotului pentru că în aceste condiţii nu se mai poate

"Rada rămîne pînă la vară"

Antrenorul Rapidului, Marian Rada, a fost reconfirmat aseară de către preşedintele Constatin Zotta. "Nu se pune problema ca Marian Rada să plece în iarnă. El va rămîne pînă la vară antrenorul echipei. Nu ştiu de unde s-a zvonit că vine Bergodi, dar este exclus acest lucru", a spus Zotta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.