Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL - PANDURII, MÎINE, ORA 21:30, ÎN DIRECT LA DIGISPORT 1

Băieţii lui Hagi nu se tem de Pandurii: "Jucăm la victorie!"

Articol de Ionuţ Coman   —  duminică, 28 octombrie 2012

Deşi de pe teren va lipsi cel mai important jucător al echipei, Nicolae Dică, cei de la Viitorul vor să provoace surpriza etapei şi să păstreze toate cele trei puncte la Constanţa, chiar împotriva Pandurilor lui Grigoraş.

Atît jucătorii, cît şi oficialii celor de la Viitorul sînt îngrijoraţi de absenţa lui Dică la meciul împotriva gorjenilor. Fostul stelist a fost eliminat în partida cu CFR Cluj, acesta a primit "roşu" direct şi a fost suspendat o etapă. Statistica nu este de partea constănţenilor, aceştia nereuşind să cîştige pe teren propriu fără mijlocaşul de 32 de ani pe teren.



"Cu Dică pe teren ar fi fost altfel, dar chiar şi aşa vom juca la victorie. O să se simtă lipsa lui, este un jucător esenţial pentru echipă. El are maturitate in joc, experienţă, ne simţim mult mai în siguranţă cînd este alături de noi pe teren, însă trebuie să ne descurcăm cu ce avem şi sînt convins că vom face o partidă mare", a declarat fundaşul Mihai Bălaşa.



"Absenţa lui Dică a coincis cu o uşoară dereglare a sistemului de joc", a spus Paul Peniu, preşedinte Viitorul Constanţa.



"Pandurii au jucători cu experienţă, dar îi putem surprinde. Cînd jucăm la Constanţa ne simţim ca acasă", a declarat Alin Cîrstocea, mijlocaş Viitorul



Viitorul Constanţa va întîlni mîine Pandurii Tg. Jiu, de la ora 21:30, în direct la DigiSport 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.