Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN - FC VASLUI

Eric a pus gînd rău Vasluiului: "Un gol cu ei mi-ar oferi un plus de moral"

Articol de Cosmin Prişcă   —  duminică, 28 octombrie 2012

Reîntors la Gaz Metan după o aventură nefericită în Ucraina, la Karpaty Lvov, mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira a marcat în runda precedentă, la Piatra Neamţ, primul său gol după o pauză de un an şi 5 luni. Fotbalistul cariocas îşi doreşte să puncteze şi în întîlnirea din această seară contra Vasluiului.



“Sînt fericit pentru că etapa trecută am regăsit bucuria golului după aproximativ un an şi jumătate. Sincer,nici nu mai ştiam cum să mă manifest dar acuma mă simt mult mai încrezător şi optimist.



Chiar dacă Vasluiul are fotbalişti foarte buni sînt convins că o să le găsim noi un punct slab. Nu am învins niciodată Vasluiul în Liga I, însă duminică vom schimba această tradiţie. Încet ajung şi eu la forma maxima, iar un gol cu Vasluiul mi-ar oferi un plus de moral”,a afirmat Eric.



Chiar dacă medieşenii ocupa prima poziţie deasupra liniei, brazilianul a afirmat că nu este cazul ca gruparea medieşeană să îşi facă probleme.“Cu toate că avem doar 13 puncte, au trecut doar 12 etape şi nu este cazul să ne facem griji pentru retrogradare. Returul va fi foarte important, iar valoarea lotului îmi dă speranţe că vom termina în primele 8 echipe”, a concluzionat brazilianul.



Pustai e precaut: "Tradiţia nu prea ne dă ca favoriţi"

Tehnicianul Cristi Pustai şi-a avertizat jucătorii de importanţa meciului de azi cu FC Vaslui. “Vom întîlni o echipă cu jucători buni, iar tradiţia nu ne prea dă ca favoriţi. Însă şi adversarul a avut evoluţii oscilante astfel că sînt toate premisele pentru a avea un joc bun la finalul căruia să ne bucurăm de o victorie”, a afirmat Pustai.



Pe aceeaşi lungime de undă s-a aflat şi căpitanul Cristi Todea. “O să fie un meci foarte important pentru noi deoarece am avut două partide bune din care nu am obţinut decît un singur punct. Va fi important să practicăm un fotbal cel puţin la fel de bun ca cel din meciul cu Dinamo pentru a învinge Vasluiul”, a explicat medieşeanul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.