Pînă şi dinamoviştii care au făcut glorie clubului plasează rivala din Ghencea în pole position pentru a obţine victoria duminică, în Derby de România.
Dinamoviştii consideră că steliştii sînt favoriţi să cîştige Derby de România pe Naţional Arena! "Locul 6 e al lui Dinamo la cum joacă echipa asta! Ne-ar trebui vreo 6-7 jucători şi un alt antrenor ca să învingem Steaua. Mi-e teamă că Dinamo nu va prinde cupele europene în acest sezon", a spus Dănuţ Lupu (45 de ani).
"Echipa are multe momente în joc în care practică ţurca, nu fotbalul! Păcat, sînt fotbalişti talentaţi, antrenorul părea capabil. Am frisoane în ceea ce priveşte derby-ul cu Steaua, însă sper ca jucătorii să se trezească, să se dea peste cap şi să facă un meci mare. Şi-n 2008, cînd "militarii" erau în lupta pentru titlu, Dinamo a jucat fantastic şi-a învins cu 2-1 într-o supervictorie", a declarat şi Ion Pîrcălab (71 de ani).
Cum să baţi rivala
Cornel Dinu (64 de ani) a punctat: "Pare un derby disproporţionat, Dinamo n-a arătat mai nimic în multe meciuri. Steaua pare favorită, are momente de joc impecabil, dar am văzut că mai apar şi dificultăţi de a pasa. Există şi antidot, roş-albaştrii domină Liga 1, dar nu înseamnă că sînt deja campioni. Lui Dinamo îi poate conveni atitudinea steliştilor, poate că oamenii de acolo ar trebui să fie mai echilibraţi, cum este Reghencampf, cu un discurs de profesionist incontestabil. E greu să baţi Steaua acum, însă Dinamo poate s-o facă dacă joacă precum Vasluiul în ultima jumătate de oră din meciul cu roş-albaştrii sau ca Pandurii în prima repriză cu ei".
Moldovenii sînt singurii care au învins Steaua în acest sezon, scor 3-1, după ce bucureştenii au condus cu 1-0 pînă în minutul 60, iar gorjenii au dominat prima parte a partidei cu roş-albaştrii, aceasta terminîndu-se la egalitate, 0-0.
Steaua
Rusescu - 9
Adi Rocha - 6
Chipciu - 3
Dinamo
Ţucudean - 5
Alexe - 4
Dănciulescu - 3
{{text}}