Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   CHIAJNA - STEAUA

Mîine, Steaua va fi Molde! » Ce au făcut norvegienii la meciul din Europa League va face gruparea roş-albastră în Cupă

Chiricheș va privi meciul de miercuri de pe margine, nu va mai lupta precum împotriva juniorilor norvegieni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 30 octombrie 2012

Pentru meciul cu Chiajna, din "optimile" Cupei, Reghecampf va odihni toţi cei 11 jucători cu care va începe derby-ul cu Dinamo, de duminică seară.

Steaua a profitat din plin săptămîna trecută de decizia celor de la Molde de a veni la Bucureşti doar cu rezervele şi cu mulţi copii şi juniori în lot. Mîine însă, Reghecampf va adopta fix aceeaşi strategie pe care a avut-o Ole Gunnar Solskjaer şi va trimite în teren la meciul de Cupa României, cu Chiajna, din "optimile" de finală, o echipă formată exclusiv din jucătorii de rezervă.

"Reghecampf mi-a spus că nici un fotbalist care va intra titular duminică, împotriva lui Dinamo, nu se va afla pe teren la startul partidei cu Chiajna", a anunţat Gigi Becali. Chiar şi aşa însă, Steaua nu arată precum Molde joia trecută.

În primul rînd, nu numai că nu va avea pe teren vreun debutant, dar printre titulari se vor afla Rocha, al doilea golgeter al echipei, Mihai Costea, fotbalist pe care s-au plătit 1,4 milioane de euro, Adi Popa, cel mai bun pasator al actualului sezon din Liga 1, dar şi internaţionalii Gardoş şi Filip, primul la "naţionala" mare, al doilea în "tineretul" lui Emil Săndoi.


Prin această strategie, Reghecampf le va da posibilitatea celor cu care va aborda Derby de România să aibă 7 zile libere, fără nici un meci în această săptămînă. "Indiferent de formula pe care o vom alege pentru meciul cu Chiajna, vom trata foarte serios acel meci, vrem să ne calificăm, vrem să jucăm finala Cupei României şi ne dorim acest trofeu la fel de mult ca şi titlul", a declarat Reghecampf.

Molde a schimbat 10!

Deşi după meciul cîştigat joia trecută, scor 2-0, în grupele Europa League, steliştii, în frunte cu Gigi Becali, au susţinut că "Molde n-a venit numai cu rezervele la Bucureşti, au lipsit doar 2-3 titulari", gruparea norvegiană a arătat complet schimbată la derby-ul cu Rosenborg, de duminică seara. Ole Gunnar Solskjaer a păstrat, faţă de meciul cu Steaua, fix portarul, în rest a schimbat toată echipa de start! Rezulatul? A cîştigat cu 2-0 şi a urcat pe primul loc, cu 3 puncte peste Rosenborg, cu 3 etape înainte de finalul campionatului.

"Prin această strategie a lui Reghecampf, noi vom avea o echipă odihnită duminică la derby, pe cînd Dinamo va fi obosită rău. Ei nici nu au rezervele noastre şi nici nu-şi permit să menajeze cu Pandurii. În plus, vor avea şi o zi mai puţin de refacere" (Gigi Becali, patron Steaua)

3-1 a fost scorul meciului Steaua - FCM Tg. Mureş, din "16-imile" Cupei României, cînd Reghecampf a folosit doar jucătorii de rezervă


1 trofeu a cîştigat Steaua în Cupa României în ultimii 12 ani, în mai 2011, cînd a jucat finala cu Dinamo şi a cîştigat-o cu 2-1

Steaua, mîine cu Chiajna

Stanca - G. Matei, Martinovici, Gardoş, Pîrvulescu - Prepeliţă, Filip - Ad. Popa, T. Bălan, M. Costea - Rocha

Steaua, la derby cu Dinamo

Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Chipciu, Rusescu, Cr. Tănase - Nikolici

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.