Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   CEAHLĂUL - GAZ METAN 2-0

Calificare rezolvată în două minute » Ceahlăul merge în sferturi după 2-0 cu Gaz Metan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 31 octombrie 2012

Ceahlăul a devenit astăzi a patra echipă calificată în sferturile Cupei României, după 2-0 cu Gaz Metan Mediaş.

După duelul din campionat, nemţenii l-au cîştigat şi pe cel din Cupă. Ceahlăul se impusese în urmă cu două săptămîni în faţa Gazului cu 2-1 şi a repetat victoria şi astăzi, dar cu 2-0.



Succesul cu Vaslui, scor 1-0, parcă i-a secat de vlagă pe elevii lui Cristi Pustai, care au cedat pe final în faţa Ceahlăului. După un meci echilibrat, moldovenii au reuşit să tranşeze calificarea în numai două minute. Bădescu (77) şi Lukanovici (79) au înscris după două faze identice la care apărarea Gazului a şomat. A fost suficient, pentru că oaspeţii n-au mai contat decît prin şutul lui Eric din minutul 85, care nu a prins cadrul porţii.



Nemţenii se alătură astfel altor trei echipe calificate deja în faza sferturilor, Petrolul, Rapid şi Astra Giurgiu.



FINAL

Min 88 -
Lucas intră în locul lui Bădescu

Min 85 -
Eric driblează doi adversari la marginea careului, dar şutează pe lîngă

Min 79 - Goool Ceahlăul!
Apărarea Gazului iese din nou greşit la ofsaid şi Lukanovici reuşeşte să înscrie

Min 77 - Goool Ceahlăul!
Achim îl lansează pe Bădescu, care îl execută pe Greab cu un şut pe jos

Min 71 -
Lukanovici centrează în careu, Zaharia încearcă să respingă şi e la un pas să marcheze în propria poartă

Min 59 -
Golubovici pătrunde în partea dreaptă, dar Frăsinescu se opune centrării şi trimite în corner

Min 54
- Intră Stana şi iese Velici

Min 48 - Stana şutează mult peste de la 20 de metri

A început repriza a doua!

Intră Florin Dan şi iese Cristi Bud

PAUZĂ

Min 44 -
Stana trimite o torpilă de la 30 de metri, dar nu prinde cadrul porţii

Min 40 -
Avram trece de 3 adversari în careul advers, dar pasează greşit

Min 35 -
Bud şutează din apropiere, dar Miron are un reflex excelent

Min 23 -
Greab intervine la şuturile lui Bădescu şi Tolimir, scăpîndu-şi echipa de gol

Min 14 -
Bud primeşte un balon la 4 metri de poartă, dar Miron reuşeşte să respingă cu piciorul

Min 10 -
Bud reia din voleu de la marginea careului puţin peste poartă

Min 6 -
Eric pătrunde în careu şi cade la un contact cu Barna, dar arbitrul lasă jocul să continue. Brazilianul rămîne întins pe gazon şi acuză dureri la umărul drept

Min 3
- Bud şutează de la marginea careului, dar balonul trece pe lîngă poarta lui Miron

A început meciul!



Echipele de start

Ceahlăul:
Miron - Barna, Ichim, Rusu, Aloisio - Tolimir, Achim, Stana, Monroy, Bădescu - Golubovici

Rezerve: Jovici, Viţelaru, Moreno, Onciu, Garcia, Lukanovici, Velici

Gaz Metan: Greab - Zaharia, Markovici, Frăsinescu, Vukadinovici - V. Negru, Nicandro, Eric, R. Avram, C. Gheorghe - Cr. Bud

Rezerve: Lonkarici, Muth, Fl. Dan, Vasilache. Llullaku, Bawab, Roman

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.