Laurenţiu Reghecampf a aliniat la startul partidei cu Chiajna, din cadrul optimilor Cupei României, un "11" fără nici un jucător care va evolua din primul minut în Derby de România.
Ilfovenii însă i-au dat planurile peste cap. La pauză, cînd scorul era 0-0, Cristi Tănase şi Alex Chipciu au fost aruncaţi în luptă pentru a tranşa partida. Schimbările nu şi-au făcut însă efectul, scorul de egalitate menţinîndu-se pînă la finalul timpului regulamentar.
Mai mult, vedetele "roş-albaştrilor", care ar fi trebuit să fie menajate pentru derby-ul cu Dinamo de duminică au evoluat aproape un meci întreg, adunînd 75 de minute pe teren. Ei au ratat penalty-urile decisive pentru Steaua, Chiajna impunîndu-se cu 4-3 şi calificîndu-se în sferturi.
{{text}}