GSP special   •   Diverse   •   SPECIAL

Decalogul "Baciului" » Gică Popescu şi-a expus filozofia şi planurile de viitor

Gică Popescu a lansat ieri proiectul "Antre(pre)nor pentru performanţă"

Articol de Răzvan Luţac   —  vineri, 02 noiembrie 2012

Omul care, la 45 de ani, e văzut de cei mai mulţi drept succesorul lui Mircea Sandu a făcut o comparaţie între fotbal şi business, însă nu a evitat temele arzătoare: derby-ul Steaua - Dinamo, şefia FRF şi echipa naţională.

După costum, arată a om de afaceri. După condiţie fizică şi aspect, pare încă lipit de minge şi gazon. Gică Popescu vorbeşte fluent, trece uşor de la business la fotbal, în sala de conferinţe a hotelului Howard Johnson din Bucureşti.

Primeşte, din partea organizatorului, un pantof elegant, dar cu crampoane lipite pe talpă. Simbolul perfect pentru decalogul enunţat de fostul libero al "naţionalei".

1. Intrarea în afaceri. "Se întîmpla pe cînd jucam la FC Barcelona. Bunul meu prieten de la Real Madrid, Pedro de Felipe, m-a iniţiat. Am început în imobiliare"


2. Revenirea în ţară. "M-am întors pentru că aşa m-a tras aţa. Încă de cînd am plecat ştiam că mă voi întoarce. Noi, românii, avem ceva pentru ţara asta, ceva care ne cheamă înapoi"

3. Afacerile în România. "Sînt complet diferite faţă de Occident. Asta a fost principala mea greşeală: credeam că regulile din Vest se aplică şi aici. M-am înşelat. Aici am investit toţi banii cîştigaţi în afară"

4. Paralela business-fotbal. "Flerul şi seriozitatea m-au ajutat în ambele domenii. Am învăţat uşor şi în afaceri, şi în sport. În business e ca pe teren: antrenorul, respectiv antreprenorul, te învaţă să ajungi pînă la 30 de metri. După, intervine măiestria ta"

5. Generaţia de Aur. "Nu am fost singurul fotbalist din generaţia mea care s-a lansat în această lume. Eu şi colegii mei am schimbat puţin impresia că fotbaliştii sînt limitaţi"


6. Şefia FRF. "Mă gîndesc în continuare, nu am luat o decizie. Mai e un an şi jumătate. Dacă va fi cazul, vreau să am în echipă cîţiva din foştii colegi. Nu dau nume, încă nu m-am sfătuit cu ei"

7. Echipa naţională. "Greu de zis dacă avem şanse pentru CM. Turcii nu au avut spirit. La Istanbul, Grozav a ciupit balonul pe lîngă portar. Cu Olanda, l-a dat în braţele lui. E un aspect aparent minor, însă decisiv"

8. Chivu şi Mutu. "Cristi trebuie să îşi rezolve problemele de sănătate, unele serioase. Are o vîrstă care nu îl lasă să-şi facă planuri. Pe Mutu nu l-am văzut niciodată cu atîtea kilograme în plus"

9. Steaua - Dinamo. "Steaua e favorită. Echipa care m-a ajutat enorm. Vestiarul era plin de valori, au fost şase luni de transformare totală. Totuşi, nu întotdeauna cîştigă favorita"

10. Proiectul "Viitorul". "Gică Hagi e abia la început. M-am sfătuit mult cu el. Păcat că l-a început în plină criză mondială. Aspectul decisiv: dacă nu ai jucător pe un post, nu trebuie să aduci repede un străin în locul lui!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.