Campionul en titre şi liderul clasamentului la zi ocupase iniţial locul 3 pe grilă, dar a fost mutat ultimul din cauza regulii combustibilului.
Surpriză la Abu Dhabi! După ce s-au încheiat calificările, Sebastian Vettel era pe 3. Cîteva ore mai tîrziu, el afla că urmează să pornească în cursa de azi de pe linia boxelor. Motivul: articolul 6.6.2 sau regula combustibilului. Aceasta prevede ca, la finalul sesiunii de calificări, fiecare pilot să revină la standuri cu rezervorul suficient de plin pentru a se putea lua un litru de benzină pentru analize. Or, lui Vettel i s-a comunicat din partea echipei sale să se oprească la bucla 19. Nu ştia motivul, dar s-a supus.
Ulterior, comisarii de cursă au decis retrogradarea campionului mondial, care păţeşte la fel la Lewis Hamilton mai devreme anul acesta, la Barcelona. Apropo de britanic, toată lumea îl credea lipsit de motivaţie în acest final de sezon. Britanicul a semnat deja cu Mercedes pentru 2013, şanse la un nou titlu mondial nu mai are, iar pe cei de la McLaren nu prea mai are de ce să-i impresioneze.
Britanicul a confirmat însă că forma bună la antrenamente nu a fost întîmplătoare, pilotul fiind ieri cel mai rapid în sesiunea de calificări. Lupta pentru titlu e tot mai încinsă, cu Vettel şi Alonso depărţiţi de doar 13 puncte în clasament.
Clasament
1. Vettel 240 p
2. Alonso 227 p
{{text}}