Fotbal   •   Derby de Romania   •   STEAUA - DINAMO, AZI, ORA 21:30, ÎN DIRECT LA DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Bălgrădean poate zîmbi » Doar Rusescu şi Mihai Costea ştiu cum e să marchezi împotriva lui Dinamo

Articol de Vlad Nedelea   —  duminică, 04 noiembrie 2012

Steaua porneşte ca mare favorită în derby-ul de diseară (21:30, DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO) însă sînt cîteva aspecte care le dau frisoane roş-albaştrilor.

Steaua va avea diseară pe teren, în primul "11", un singur jucător care are în palmares gol marcat într-un Derby de România. E vorba despre Raul Rusescu, care în sezonul trecut a înscris de 3 ori în poarta rivalei, de două ori în meciul tur, 3-1, şi o dată în retur, la 3-2.

În rest, în tot lotul Stelei se mai află un singur jucător care a marcat împotriva lui Dinamo: Mihai Costea. Mult mai bine la acest capitol stau dinamoviştii, care au în lot 5 fotbalişti care au marcat într-un Derby de România, iar patru dintre ei au mari şanse să fie titulari în meciul din această seară: Ţucudean, Alexe, Curtean, Cătălin Munteanu şi Ionel Dănciulescu sînt dinamoviştii care au marcat împotriva Stelei.



Pericol de suspendare

Trei stelişti vor fi la un singur cartonaş galben de suspendare în etapa viitoare dacă diseară vor fi avertizaţi de "centralul" belgian Alexandre Boucaut. Georgievski, Pintilii şi Nikolici au deja cîte 3 "galbene" şi vor sta pe margine la partida cu Viitorul, de duminica viitoare, dacă vor încasa încă unul cu Dinamo.


 

Steliştii cu cele mai multe goluri în derby: Gheorghe Constantin (10), Ion Alecsandrescu (9), Florea Voinea (8)

Dinamoviştii cu cele mai multe goluri în derby: Dudu Georgescu si Mircea Lucescu (9), Alexandru Ene (8)

Jucători ai Stelei cu cele mai multe prezenţe în derby-uri: Tudorel Stoica (24), Vasile Zavodă (22), Emeric Ienei şi Marius Lăcătuş (21)


Jucători ai lui Dinamo cu cele mai multe prezenţe în derby-uri: Cornel Dinu (28), Ion Nunweiller (23), Alexandru Custoff (20)

_________

* cifrele sînt valabile numai pentru întîlnirile din campionat

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.