International   •   Liga Campionilor   •   BAYERN - LILLE 6-1

VIDEO Felicitat de Dallas, i-a supărat pe nemţi! » Ovidiu Haţegan l-a mulţumit pe observatorul meciului Bayern - Lille 6-1

Schweinsteiger protestează, dar Haţegan e ferm: galben" // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 09 noiembrie 2012

Cotidianul Bild i-a dat nota 2 - "foarte bine" -, dar Kicker numai 3,5 ("satisfăcător"), reproşîndu-i cartonaşele galbene ale lui Schweinsteiger şi Ribery.

După o notă excelentă la Tottenham - Lazio (0-0), 8,4 în grupele Europa League, Ovidiu Haţegan a arbitrat foarte bine şi în Ligă, miercuri, la Bayern - Lille 6-1. Lăsîndu-i o frumoasă impresie observatorului UEFA, Hugh Dallas, fostul mare "cavaler" scoţian, care l-a felicitat la sfîrşitul partidei, susţin surse apropiate forului continental.

VIDEO: Vezi AICI rezumatul meciului!

Dar "centralul" din Arad, 32 de ani, nu-i putea mulţumi pe toţi. Chiar şi nemţii, învingători într-un joc în care i-au spulberat pe francezi, au fost supăraţi. De ce? Din cauza celor două cartonaşe galbene primite de Schweinsteiger şi Ribery.


Ambele au fost corecte, primul pentru lovirea adversarului cu piciorul în zona aductorilor, al doilea pentru proteste, dar şefii bavarezilor şi o parte a jurnaliştilor germani cred că "românul n-a arbitrat în spiritul meciului". Aşa a scris Kicker, care i-a dat 3,5, adică "satisfăcător" (note de la 1 la 6, 1 fiind cea mai mare), în timp ce Tageszeitung susţine că "avertismentele au fost nemeritate".

Totuşi, tabloidul Bild l-a apreciat pe Haţegan, oferindu-i nota 2: "Foarte bine".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.