Liga 1

Unul dintre acţionarii "cîinilor" confirmă colapsul financiar de la club dezvăluit de Gazeta: "Badea s-a împrumutat la Borcea!"

Badea şi Borcea au rămas în relaţii bune, chiar dacă ultimul s-a despărţit de Dinamo.

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ionuţ Negoiţă a dezvăluit la Radio GSP că fostul preşedinte executiv al lui Dinamo a creditat clubul cu 200.000 de euro.

Dinamo are mari probleme financiare, cu jucători şi angajaţi neplătiţi de trei luni, dar şi cu piedici serioase în vederea obţinerii unui credit de 3 milioane de euro de la bancă, întrucît aceasta solicită garanţii materiale pe care nimeni nu e dispus să le ofere! Ionuţ Negoiţă a confirmat ceea ce Gazeta a scris ieri, şi anume că Borcea încă mai aduce bani la club.

"Borcea are bani pentru că i-am dat eu o grămadă cînd am cumpărat acţiunile. N-a dat el bani la club, ci l-a împrumutat pe domnul Nicolae Badea cu 200.000 de euro, pe termen scurt, pentru că în urmă cu trei săptămîni am virat 600.000 de euro în conturile clubului. Fiecare acţionar cîte 200.000 de euro! Eu am băgat la club, în trei luni, şase milioane de euro, cu titlu definitiv, fără să-i mai cer înapoi vreodată, aşa cum au făcut alţii", a spus Negoiţă la Radio GSP.

Colaps financiar » Dinamo nu mai poate împrumuta de la bănci din cauza vechilor datorii neplătite

Lipsa de lichidităţi îi determină pe acţionari să nu se mai orienteze către transferuri scumpe. "Vrem să ne bazăm pe sursa autohtonă. Copii talentaţi, instruiţi la un nivel cît mai înalt. Nu s-a pus accent cu adevărat pe acest lucru în România şi ar putea fi profitabil. O economie adevărată trebuie să se bazeze pe producţie în primul rînd, mai puţin pe comerţ! La Dinamo va fi o selecţie riguroasă, iar copiii talentaţi vor ajunge la echipa mare", a explicat acţionarul roş-albilor.

300.000 de euro reprezintă suma ce trebuie plătită pentru salariile lunare ale jucătorilor, angajaţilor şi staff-ului tehnic în Ştefan cel Mare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.