Nationala

Îi ştim de pe vremea lui Baratky! » 75 de ani de la primul România-Belgia: un amical în care am învins cu 2-1

+2 Foto
Descoperite întîmplător în 2009 la "Arhivele Naţionale", fotografiile cu autor necunoscut redau jucătorii oaspeţi cu emblema Casei Regale a Belgiei pe piept (foto 1) şi ambele echipe la ceremonia dinaintea partidei.

Articol de Octavian Pescaru  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portarul "tricolorilor" în 1937, Mircea David declara în presă după partidă: "Belgienii au jucat tare şi au dominat repriza secundă. Jocul lor tare ne-a surprins. Totuşi, astfel se joacă în Occident!"

Primul meci dintre România şi Belgia s-a consumat la Bucureşti, pe 10 iunie 1937, şi a fost unul amical. Belgienii jucaseră cu 4 zile mai devreme la Belgrad şi continuau cu "tricolorii" scurtul turneu în această parte a Europei.

Regretatul Dan Cristea, documentaristul FRF, nota în "Istoria Fotbalului Românesc" faptul că pentru meciul cu Belgia, Comisia de Selecţie condusa de Liviu Iuga nu i-a folosit pe Bindea şi pe Dobay, eroii vremii, deoarece erau bolnavi.

"Sînteţi peste Jugoslavia!"
25.000 de spectatori au luat loc în tribunele stadionului "Principele Carol" din Capitală pentru unul din primele contacte ale fotbalului românesc cu cel vest-european. Ai noştri au cîştigat cu 2-1, goluri Baratky în minutele 34 si 79, respectiv Voorhoof (87).

După meci, interul dreapta al belgienilor, Voorhoff, jucătorul belgian cu cele mai multe selecţii în perioada interbelică, mărturisea: "Nu mă aşteptam la o replică atît de înverşunată. România, ca valoare, este situată înaintea Jugoslaviei" (IFR, vol 1, pag 209).

"Tricolorii" de acum 75 de ani: România: David, Burger, Albu, Cossini, Juhasz, Raffinsky, Beke, Kovacs, Baratky, Bodola, Gh. Popescu. Antrenor: Costel Rădulescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.