Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Dinamovistul Ţiriac laudă rivala Steaua: "Trebuie să fii ingrat, dacă nu chiar cretin, să negi că echipa asta joacă bine"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 noiembrie 2012

Fost jucător de tenis şi, în prezent, un prosper om de afaceri, Ion Ţiriac crede că Steaua este pe merit pe prima poziţie în clasamentul Ligii 1. Ţiriac a vorbit şi despre Laurenţiu Reghecampf şi despre pregătirea fizică a roş-albaştrilor.

"Steaua a cîştigat meciuri, iar Dinamo pierde cam multe în perioada asta. Amîndouă sînt branduri mari. Eu nu sînt omul care să blesteme Steaua cînd Dinamo joacă prost. Steaua este echipă românească, ar trebui să fii ingrat, dacă nu chiar cretin, să negi asta. Echipa joacă bine, e normal sa fie susţinută", a spus Ţiriac la DigiSport.

Omul de afaceri l-a lăudat şi pe antrenorul Laurenţiu Reghecampf: "După părerea mea, omul ăla ştie ce face acolo, antrenorul lor. Fotbaliştii joacă, după părerea mea, mai bine ca orice echipă românească. Şi din punct de vedere tehnic se pare că nu se mai loveşte mingea de masă şi sare înapoi".

Întrebat despre condiţia fizică a steliştilor, care a stîrnit controverse, Ţiriac a răspuns că suspectă i se pare doar slăbiciunea adversarilor: "Mi se pare suspect că ceilalţi nu aleargă ca steliştii, nu că steliştii aleargă mult. Au pregătirea fizică foarte bună!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.