Ovidiu Sabău continuă dezvăluirile din perioada petrecută la Rapid şi spune că amatorismul cu care e condus clubul din Grant i-a afectat pe jucători.
"Odată, stabilisem un amical, pe Giuleşti, dar cu o zi înainte, preşedintele Constantin Zotta a venit la mine şi mi-a spus să-l anulez, pentru că nu are bani să tundă iarba! L-am anulat. Apoi, ne-au închis mini-barul de la Pro Rapid pe motiv că jucătorii beau prea multă cafea! A venit conducerea şi a zis că jucătorii beau şi cîte cinci cafele şi nu sînt bani. Apoi, am ieşit la alergat, dar terenul arăta ca o păşune, cu brazde scoase de cîrtiţe. Îţi venea să te laşi de fotbal", a spus Sabău pentru Click.
Antrenorul a mai spus că fotbaliştii alb-vişiniii s-au amuzat de el cînd l-au văzut supărat din pricina condiţiilor precare: "Jucătorii au simţit amatorismul ăsta şi s-au comportat şi ei la fel. Rîdeau de mine în vestiar cînd mă vedeau că sînt supărat pe chestii de acest gen şi-mi spuneau că o să văd şi mai multe. Vă spun, la Tîrgu Mureş, n-aveam un lot extraordinar, dar aveam condiţii de performanţă trei clase peste Rapid".
Tehnicianul a încheiat cu o veste proastă pentru fanii giuleşteni, anunţînd că actualul lot al Rapidului e plin de fotbalişti plafonaţi, care nu pot face performanţă: "Lotul e blazat, nici Mourinho n-ar face treabă acum, acolo. De când am plecat eu, aţi sesizat vreo schimbare în jocul echipei? Eu nu. Dacă rămîneam la echipă, în pauza din iarnă dădeam 10 jucători afară şi luam alţi 7 de maximum 24 de ani. Multora Copos le dă bani degeaba. Nu vedeţi că niciunul nu vrea să plece de la Rapid... Păi cine le mai dă banii ăştia în fotbalul de acum?".
{{text}}