Căpitanul Suediei şi-a desăvîrşit careul de aşi prins împotriva selecţionatei Albionului printr-o execuţie fenomenală de la 27,4 metri, ce i-a atras lui Zlatan toate superlativele britanicilor.
Trebuia să fie seara lui Gerrard. Căpitanul Angliei a avut însă teribilul ghinion să facă suta de selecţii într-un amical de Oscar pentru Ibrahimovici. Şi Zlatan chiar a strălucit la inaugurarea "Friends Arena" din Stockholm.
Gigantul suedez (31 de ani) a fost omul-orchestră, reuşind toate golurile gazdelor, iar Hodgson nu va uita în veci primul eşec ca selecţioner al Albionului (2-4). Nu atît careul de aşi, ci mai ales execuţia stratosferică din final. Foarfecă nebunească de la 27,4 metri, demnă de golul secolului!
VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
"Cea mai mare operă de artă"
Era primul minut al prelungirilor. Ibra răsturnase scorul la 3-2, dar simţea că hat-trick-ul nu-i suficient. Parcă lipsea piesa de rezistenţă şi atingerea magică din repertoriul său inepuizabil. Lovitura genială a combinat inspiraţia, mişcările acrobatice din taekwondo, clasa, forţa şi precizia pentru "cea mai mare capodoperă din istoria fotbalului", cum scrie Daily Mail.
Ieşit în afara careului, portarul Hart a respins mingea cu capul. Zlatan a aşteptat, a făcut 5 paşi rapizi în dreapta, şi-a calculat matematic săritura, plutind imponderabil.
Racheta aer-sol
Din dreptul său a pornit racheta aer-sol către ţintă, sub privirile nedumerite ale lui Gary Cahill. Ibrahimovici s-a rugat ca mingea să prindă poarta. Traiectoria a sfidat perfecţiunea. Degeaba a fugit disperat Shawcross! Balonul s-a dus ca fulgerul la colţul scurt şi a aterizat imparabil dincolo de linie. "Este sigur cel mai frumos gol pe care l-am văzut vreodată. Doar jucătorii speciali pot înscrie în stilul ăsta, iar Zlatan e, fără îndoială, unul de valoare mondială", a lăudat Gerrard bijuteria suedezului.
CITATE DIN PRESĂ
"Un gol de la zei. O acrobaţie monstruoasă şi lovitură genială. Anglia a rămas vrăjită de eroul suedez" (Daily Mail, tabloid englez)
"Ibrahimagic. Zlatan a reuşit una dintre cele mai mari partide ale carierei. Suedezii s-au grăbit să dea nume noii arene. După foarfeca cu Anglia, ar trebui să se numească Zlatan Stadium" (L'Equipe, cotidian francez)
"Wonderful Ibra. Poker record. Acrobaţia lui Zlatan a mixat într-o singură fază kung-fu, tehnică şi nebunie şi a sfidat legile fizicii, mingea neatingînd deloc gazonul" (Gazzetta dello Sport, cotidian italian)
"După un asemenea meci fantastic, nu ne rămîne decît un singur lucru de făcut: să ne aşezăm în genunchi şi să ne înclinăm în faţa celui mai mare fotbalist al lumii: Zlatan Ibrahimovici" (Expressen, cotidian suedez)
Mesaje pe Twitter pentru asul Suediei
@ Dacă exista cineva care să-l conteste pe Zlatan, acum sigur o să tacă!
Rio Ferdinand, fundaş englez
@ What a goal! O execuţie monstruoasă!
Michael Owen, atacant englez
@ Zlatan, 31 de ani, 9 titluri de campion în 3 ţări, 85 de selecţii pentru Suedia, 39 de goluri. Un talent uriaş
Jan-Aage Fjortoft, fost atacant norvegian
@ Poate fi considerat arogant, dar cum joacă... Nu există antidot împotriva lui
Fabrice Muamba, fost mijlocaş englez
Capodopera artistului Zlatan
1. Portarul Angliei, Joe Hart, iese în afara careului şi loveşte mingea cu capul. Respinge greşit, foarte aproape de Ibrahimovici
2. Uriaşul Zlatan, 1,96 m, se aruncă asupra balonului într-o veritabilă acrobaţie văzută la kickboxing: foarfecă la peste 2 metri de pămînt
3. Mingea, şutată de la peste 27 de metri, desenează un arc pe deasupra jucătorilor (înălţimea maximă, 7,6 m), aterizînd în poartă
"L-au enervat pe Ibra"
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a postat ieri pe un site de socializare golul din foarfecă înscris de Ibrahimovici. Comentariul acestuia se referă la cele două reuşite ale lui Chiricheş (foto 4) şi Gardoş din meciurile cu Molde, respectiv Viitorul Constanţa. "Şi cînd v-am zis că l-au enervat Chiri şi Flo nu m-aţi crezut. Luaţi de-aici gol!" a fost mesajul lui MM.
Cifrele lui Ibracadabra
1 - este primul jucător care marchează 4 goluri Angliei
2 - al doilea suedez cu "poker" la "naţionala" Tre Kronor (H. Larsson)
4 - a mai avut 4 reuşite într-un meci al Suediei: 7-0 cu Malta (2004)
7 - numărul trofeelor pentru cel mai bun fotbalist suedez al anului (2005, 2007-2012)
9 - titluri de campion cucerite în Olanda, Italia şi Spania (18 trofee în total)
Reacţiile acide ale unui nonconformist
- În timpul conflictului cu Guardiola, antrenorul Barcei...
"N-ai ouă! Faci în pantaloni în faţa lui Mourinho! Dispari!"
- Cînd o reporteră a sugerat în glumă că e gay...
"Hai cu mine acasă şi vei vedea dacă sînt homosexual. Şi vino şi cu sora ta!"
- Întrebat ce cadou i-a cumpărat soţiei de ziua de naştere...
"Absolut nimic. Are cel mai frumos cadou. Pe Zlatan"
- După ce l-a driblat pe Henchoz, fundaşul lui Liverpool...
"Fentă spre stînga, m-a urmat. Fentă spre dreapta, m-a urmat. Fentă din nou spre stînga, iar el s-a dus să-şi ia un hotdog"
- Întrebat dacă şi-a găsit o casă la Paris...
"Caut un apartament. Dacă nu descopăr unul, cumpăr hotelul în care stau"
- Întrebat cu ce sportiv se compară...
"Cu Muhammad Ali. Cînd spunea că rivalul va fi KO în runda a patra, aşa era"
- După o altă amendă pentru exces de viteză...
"Conduc mereu ca un nebun. Am avut 325 km/h, am lăsat poliţia mult în spate"
Top 3 goluri Zlatan
1. Suedia (2012, 4-2 cu Anglia) - după o foarfecă de la aproape 30 m - VIDEO!
2. Ajax (2004, 6-2 cu Breda) - după 8 driblinguri în faţa a 7 adversari - VIDEO!
3. Suedia (2004, 1-1 cu Italia) - călcîi de la 2 metri înălţime din careul mic - VIDEO!
Top 3 goluri all-time
1. Maradona (1986, Argentina - Anglia 2-1) - cursă irezistibilă de la jumătatea terenului - VIDEO!
2. Ibrahimovici (2012, Suedia - Anglia 4-2) - splendidă acrobaţie din afara careului - VIDEO!
3. Van Basten (1988, Olanda - URSS 2-0) - voleu incredibil din unghi închis, de la 16 metri - VIDEO!
"Daţi-i lui Ibra un cinematograf ca teren de joc şi vă va deschide acoperişul pentru a vă arăta stelele! Mîndru de a fi suedez? Cum să nu fim? Sîntem pe Zlatan Arena. Trăim în ţara lui Zlatan" (Aftonbladet, cotidian suedez)
"L-am văzut pe Hart ieşit din careu şi am încercat să-l lobez. Eram căzut cînd mingea se ducea spre poartă, apoi am văzut un fundaş în alunecare şi am vrut să strig: Nu! Dar a fost gol. Ce notă merită? 10, cu siguranţă!" (Zlatan Ibrahimovici, căpitan Suedia)
"Nu ştiu dac-o să mai vedem aşa ceva în viaţă. Uneori, cînd face chestii din astea la antrenamente ori la meciuri, nu crezi că e posibil. Pentru că nu-i posibil să faci aşa ceva, cum a fost golul patru!" (Kurt Hamren, selecţioner Suedia)
{{text}}