Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - BELGIA 2-1

Firma de pază de la România-Belgia: "Agenţii au acţionat corect, doar într-un caz a fost exces de zel"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 16 noiembrie 2012

Conducerea BGS, firma care a asigurat paza şi protecţia la partida România - Belgia, de miercuri, susţine că agenţii săi au acţionat corect în cadrul incidentelor cu suporterii de la Peluza Nord şi doar într-un singur caz s-a făcut "un uşor exces de zel".

De asemenea, firma de securitate afirmă că angajaţii săi au fost provocaţi de suporteri şi că incidentele au pornit de la agresivitatea fanilor. 



"Încă de la începutul meciului, o parte dintre suporterii de la acea peluză au făcut presiune asupra agenţilor de ordine. Acei suporteri au scuipat agenţii de ordine, i-au înjurat şi ameninţat. 



Aceiaşi suporteri fiind în cunoştinţă de cauză au introdus în stadion torţe şi bannere neaprobate conform regulamentelor. Incidentul nu a pornit de fapt de la mesajul de pe banner, ci de la agresivitatea suporterilor care încercau să păstreze acel banner în stadion, continuând să scuipe sau să lovească la nivelul tibiei. 



Consecinţa acestor fapte a fost escaladarea conflictului, iar acţiunile agenţilor de ordine le considerăm perfect justificate, cu excepţia unui singur caz în care s-a făcut un uşor exces de zel", se menţioneză într-un comunicat al firmei remis agenţiei MEDIAFAX.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.