Campionate

Gol de Oscar, tricou de aur » Tricoul lui Ibrahimovici din amicalul cu Anglia (4-2) e cotat la 38.000 euro

Luînd tricoul lui Ibrahimovici, englezul Welbeck a pus mîna pe o mică avere

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Reuşita din foarfecă a suedezului a făcut ca echipamentul său să fie la mare preţ printre colecţionarii britanici.

Suedezul Zlatan Ibrahimovici transformă în aur tot ce atinge. De la acel gol din foarfecă în amicalul de miercuri (4-2), ultimul dintre cele patru marcate Angliei, valorea tricoului schimbat la final cu insularul Welbeck a crescut exponenţial.

Tom Rollett, de la "Exclusive Memorabilia", cel mai mare retailer de suveniruri sportive din Marea Britanie, a declarat tabloidului The Sun că "dacă l-am scoate acum la licitaţie, am putea obţine pe el pînă la 30.000 de lire sterline". Adică 37.362 de euro, salariul pe două luni al atacantului de la Man. United.

VIDEO Foarfecă de la 27m! » Povestea unui gol minunat marcat de Ibra

Reprezentantul firmei mai sus menţionate n-are nici o îndoială: "Welbeck se află în posesia unei mici averi. Tricoul e deja ţintă pentru colecţionari, datorită golului spectaculos, în primul rînd, datorită celui care l-a purtat în timpul meciului, dar şi a faptului că reuşita a fost una contra Angliei, pe un stadion nou-nouţ".

Descălţat
Ibrahimovici n-a putut păstra nici măcar ghetele cu care a înscris miercuri în amicalul cu insularii. I le-a luat fundaşul Jonas Olsson, coechipierul lui Gabi Tamaş la West Bromwich, pentru a le licita la o acţiune caritabilă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.