A suferit 4 operaţii complicate la genunchi, iar Steaua îşi pune întrebări dacă mai poate folosi un fotbalist pentru care a plătit cîte 92.800 de euro pentru fiecare apariţie a sa în tricoul roş-albastru, record negativ absolut.
"Gabi Matei a fost operat cu succes", a devenit o ştire obişnuită pentru site-ul oficial al Stelei. A fost postată pentru a 4-a oară în decurs de un an şi 3 luni şi probabil că va apărea din nou în martie 2013, atunci cînd fundaşul dreapta va fi din nou supus unei intervenţii chirurgicale complicate la genunchi pentru a i se reface ligamentul.
Cu cariera pusă sub semnul întrebării deşi încă n-a împlinit 23 de ani, Steaua îşi vede deja irosită investiţia pe care a făcut-o în el în 2011. L-a cumpărat de la Pandurii pentru 650.000 de euro, iar de atunci a bifat numai 7 partide în tricoul roş-albastru. Înseamnă că Becali a plătit aproape 93.000 de euro pentru fiecare apariţie a sa pe gazon, record negativ absolut în istoria clubului!
Nici un alt fotbalist adus de Steaua în trecut pe sume colosale, precum Pleşan, Szekely, Elton, Dayro Moreno, n-a fost o ţeapă mai mare, ţinînd cont de acest raport, sumă de transfer - număr de meciuri jucate. Nici chiar Emeghara, pe care s-au plătit 1,5 milioane de euro şi care a stat departe de gazon 20 de luni, nu a fost o "păcăleală" mai mare ca Matei.
Încă 150.000 euro salariu, operaţii, spitalizare
Pe lîngă cei 650.000 de euro deja plătiţi către Pandurii, Steaua a mai investit şi alte sume în Gabi. În primul rînd, salariul lunar de 6.000 de euro, deci un total de 100.000 de euro în ultimele 16 luni. Apoi, costul operaţiilor, al drumurilor în Italia, al spitalizării şi al refacerii la clinicile din Roma şi Bologna, toate costînd peste 50.000 de euro.
MM, ţepe pe bandă rulantă
Cele mai dezamăgitoare transferuri din acest punct de vedere, al raportului sumă de achiziţie - număr de meciuri disputate, sînt cele realizate de actualul manager, Mihai Stoica. Nu mai puţin de 4 dintre primele 6 cele mai proaste achiziţii îi aparţin lui MM, şi anume Matei, Elton, Dorinel Popa şi portarul brazilian Andrey.
0 meciuri a jucat Gabi Matei la Steaua ca integralist, nici una dintre cele 7 apariţii neînsemnînd un meci jucat cap-coadă
"Dacă Gabi Matei nu va ajunge titularul postului de fundaş dreapta la echipa naţională, înseamnă că tot ceea ce am realizat eu pînă acum în fotbal e doar rodul hazardului" (Mihai Stoica, manager general Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Ameninţă cu dezvăluiri
Scandal de proporţii după ce Reghecampf a pierdut procesul cu Chiajna la comisiile FRF. Antrenorul Stelei solicita 40.000 de euro, adică 10% din transferul lui Adi Popa la Steaua. "O să vedeţi un circ cum n-aţi mai văzut! Chiar dacă o să ies din fotbal, dar n-o să las lucrurile aşa! Vă voi spune adevărul despre toţi", a ameninţat Anamaria Prodan la GSP TV.
Criza materialelor promoţionale
Desfiinţarea departamentului de marketing a dus la diminuarea bugetului Stelei. Astfel, magazinul oficial de la tribuna oficială din Ghencea a fost închis, dar şi cel din centrul Bucureştiului, de lîngă Universitate. Acum, singurul magazin cu materiale promoţionale a rămas Suporter Steaua, care are un micuţ spaţiu în Piaţa Moghioroş, din Drumul Taberei. În schimb, la meciurile de pe Naţional Arena, fanii au magazine deschise chiar la stadion.
O singură victorie
Nicolo Napoli, antrenorul Severinului, a cîştigat o singură dată în carieră împotriva Stelei din postura de "principal", pe vremea cînd era la Astra, iar pe banca roş-albaştrilor lua loc Mihai Stoichiţă.
Napoli vs Steaua
'07/'08, Steaua-Craiova 1-0
'07/'08, Craiova-Steaua 1-2
'08/'09, Craiova-Steaua 0-0
'09/'10, Astra-Steaua 2-1
'10/'11, Craiova-Steaua 0-1
"Steaua ca Zaragoza"
Fostul internaţional Costel Gîlcă crede că Steaua s-ar zbate undeva la mijlocul clasamentului dacă ar juca în Primera Division: "Una e să joci în România şi alta e în Spania. Dar dacă aş face o comparaţie, Steaua ar fi pe la mijlocul clasamentului, ca Real Zaragoza"
{{text}}