GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   DOSARUL TRANSFERURILOR

VIDEO Dispută la TV între Tolontan şi Victor Becali pe transferuri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Victor Becali a fost invitat sîmbătă seara la emisiunea lui Dorin Chioţea la Realitatea TV. Realizatorul l-a sunat pe Cătălin Tolontan, unul dintre jurnaliştii care au pornit în februarie 2006 investigaţia Gazetei Sporturilor în cazul Bratu, punctul de plecare al Dosarului Transferurilor.

Prin telefon, Cătălin Tolontan l-a rugat pe Dorin Chioţea să taie suma de 1.750.000 de dolari trecută pe o tablă din studio în dreptul Rapidului, amintind publicului că Rapid a înregistrat în contabilitate, potrivit Fiscului, doar 100.000 de dolari din cei 2.750.000 de dolari plătiţi de Galatasaray şi comunicaţi oficial către UEFA!

În acel moment, Victor Becali a spus că Rapid nu a reclamat că n-a primit banii, iar ziaristul i-a spus că acest lucru nu are importanţă. Între impresar şi jurnalisul Gazetei s-a dezvoltat un dialog aprins, dar civilizat.

”Nu pot fi condamnat pe  probabil, în rechizitoriu există aproximări şi probabilităţi”, a spus Becali. ”Da, aşa e, vinovăţia ar trebui să fie dovedită dincolo de orice dubiu. Ca ziarist nu am satisfacţii dacă aţi fost condamnat, după cum nu am avut nici o insatisfacţie cînd prima instanţă v-a declarat nevinovaţi. E adevărat că nu procurorii vă stabilesc vinovăţia, dar e la fel de adevărat că nu televiziunile vă declară nevinovaţi”, a spus Cătălin Tolontan.


În ultimele zile, cei condamnaţi în Dosarul Transferurilor au avut mai multe apariţii publice la emisiuni televizate, pornind o ofensivă în apărarea nevinovăţiei lor. ”Mă consider total nevinovat, sînt îngrijorat de ceea ce se întîmplă în România”, a spus la emisiuni şi Cristi Borcea, prin telefon din Statele Unite.

Borcea a spus că el a făcut doar ceea ce l-a delegat Consiliul de Administraţie să facă. Şi s-a apărat aducînd în discuţie numele lui Nicolae Badea, ”care a avizat tot”.

”E dreptul dumneavoastră să vă susţineţi nevinovăţia. Din punctul de vedere al jurnalistului, eu susţin însă ferm că noi am avut dreptate cînd am scris vreme de 20 de ani că existau diferenţe uriaşe între cît plăteau cluburile de afară şi cît încasau cluburile din România. Spuneaţi că fabulăm. De fapt, scriam adevărul! Mecanismul acestor diferenţe a existat, el a păgubit din punct de vedere sportiv cluburile şi procesul o demonstrează! Dacă mecanismul a fost legal sau nu, asta e treaba  instanţei să stabilească”, a mai spus Tolontan.

Intervenind şi el la telefon, Gigi Neţoiu a spus că ”sentinţele s-au dat la comandă”. Borcea a adăugat şi el că ”unele sînt de rîs, procurorii nu înţeleg fenomenul fotbal!”.


Jurnalistul Răzvan Boanchiş a ironizat Gazeta Sporturilor, numind-o ”oficiosul DNA”.

Cătălin Tolontan a spus că ”atunci cînd tot foloseşti slăbiciunea statului, precum George Copos, şi faci o matrice din afaceri în care iei mereu resursele publice, pînă la urmă ţi se înfundă. George Copos are trei mari procese: Loteria 1, Loteria 2 şi Dosarul Transferurilor”.

”E o condamnare politică”, a mai spus Neţoiu, acuzînd pe unul dintre judecătorii care i-a condamnat că ”este şantajabilă de către DNA”.



VIDEO Vezi aici dialogul dintre redactorul-şef al Gazetei şi impresar (de la minutul 12)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.