Liga 1

Out 3 meciuri! » Nikolici are întindere musculară şi va rata partida cu Stuttgart

În această toamnă, Nikolici a pierdut 3 partide ale Stelei, în toate fiind ținut rezervă de Reghe

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Nikolici nu va putea juca diseară, dar nici cu Stuttgart şi în deplasarea de la Braşov, din cauza unei întinderi musculare.

Reghecampf nu poate conta în următoarea perioadă pe unul dintre elevii săi care îl convinsese că e om de bază şi pe care l-a titularizat mai mereu în ultimele două luni. E vorba despre Stefan Nikolici, care a ieşit din calculele antrenorului pentru partida cu CS Severin, de diseară, pentru confruntarea cu Stuttgart, de joi, dar şi pentru jocul de la Braşov, din runda cu numărul 17 a Ligii 1.

Muntenegreanul de 22 de ani a suferit o întindere musculară şi nu se poate antrena alături de colegii săi. El a intrat într-un program de recuperare care va dura 5-6 zile şi, cel mai probabil, Nikolici va putea evolua din nou în meciul de la Chiajna, din prima etapă a returului, care va avea loc pe 30 noiembrie.

Altă noapte albă în club!
Nikolici a recidivat după ce acum o lună a vomitat dintr-un taxi în urma unei beţii. De această dată, paparazzii Cancan l-au surprins pe muntenegrean în timp ce intra într-un club imediat după miezul nopţii de vineri. Chiar dacă acum atacantul n-a consumat alcool, el a părăsit localul la 4:35 dimineaţa, dar înainte de a ajunge acasă s-a oprit la un fast-food pentru o masă copioasă. Nervos din cauza prezenţei fotografilor, Nikolici a făcut un scandal uriaş înainte de a intra în blocul în care locuieşte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.