Campionate

"Doar în FIFA 2013 poţi rămîne la Chelsea pentru două sezoane" » Cele mai bune glume după plecarea lui Di Matteo

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 noiembrie 2012

Dispariţia prematură a lui Roberto di Matteo de pe banca lui Chelsea a provocat o avalanşă de glume pe reţelele de socializare. Italianul nu a rezistat decît 262 de zile pe banca grupării londoneze, în ciuda faptului că i-a adus lui Abramovici cel mai rîvnit trofeu: Liga Campionilor. Am selectat cîteva dintre ele pentru voi:

1. Reporter către Guardiola: "Chelsea şi-a concediat antrenorul. Vrei să îi iei locul?" Guardiola: "Nu ştiu să conduc un autobuz". (@FootballFunnys)

2. Rafa Benitez a fost concediat de la Chelsea după ce nu a reuşit să aducă niciun trofeu de cînd a fost numit, azi-dimineaţă. (@Footy_Jokes)

3. Contul @InterPrimavera: Abramovici, te rugăm să nu-l angajezi pe Benitez, fiindcă îl vrem la AC Milan.

4. Am auzit că jocul FIFA 2013 e aşa de fals încît poţi fi manager la Chelsea pentru mai mult de un an. (@Footy_Jokes)

5. Cînd Chelsea va numi un nou manager, Torres va avea o medie de goluri de 2.75/manager. (@MarioBaloltelli)

6. Ce înseamnă Mourinho: Singurul manager care a rezistat două sezoane întregi la Chelsea. RESPECT! (@Footy_Jokes)


7. Abramovici: I-am zis lui Roberto, poate să rămînă două sezoane la Chelsea: vara şi toamna. (@MarioBaloltelli)



8. Premierul Angliei, David Cameron, a anunţat noi planuri de combatere a şomajului în creştere. Pasul numărul 1: deportarea lui Abramovici. (@StupidFootball)

9. Roman Abromovici e mai nemilos ca Lord Voldermort. (@Rags)

10. Şi una prea bună ca să fie tradusă: Roman Abramovich is Chelsea's answer to Adele. He's always setting fire to the brain. (@cliffordsouza)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.