Liga 1

Chix la transferuri » Nou-veniţii nu s-au impus la Dinamo, iar cei care au plecat zburdă la noile echipe

Alvarez (32 de ani) a fost adus la solicitarea expresă a lui Bonetti și încasează 12.000 de euro lunar doar din salariu

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  joi, 22 noiembrie 2012

Nou-veniţii din vară ai roş-albilor ori nu s-au adaptat, ori n-au fost folosiţi, ori sînt accidentaţi. Numai Boubacar a fost un implant reuşit. În schimb, cei plecaţi din Ştefan cel Mare zburdă la noile formaţii

Dinamo a făcut o grămadă de afaceri proaste în varã. A permis plecarea a 10 fotbalişti, dintre care 5 erau titulari şi oameni importanţi în echipă, a adus, în schimb, alţi 8, însă doar unul, Boubacar, a prins. Cei care au fost vînduţi au reuşit 21 de goluri, cei care au venit numai două! Cei care au plecat au marcat aproape atîtea goluri cît a reuşit întreaga echipă a roş-albilor în 16 etape, Dinamo, ajunsă pe locul 8, punctînd de 23 de ori.



Au rupt porţile adverse

Marius Niculae este principalul marcator al vasluienilor, cu 9 reuşite, fiind al doilea puncher al Ligii 1. Michel Platini a reînviat la Sofia, la Dinamo a strîns doar minute pe teren, la ŢSKA a marcat de două ori în două meciuri. Eroul "cîinilor" din finala Cupei României, Adrian Scarlatache, deşi fundaş, este unul dintre golgeterii formaţiei sale, Hazar Lankaran.



Albanezul Elis Bakaj juca puţin şi neconvingător în alb-roşu, acum e şeful echipei la Cernomoreţ Odesa. Şi golgeter la formaţia de pe locul 5 din Ucraina! Şi Moţi, şi Păun, şi Pătraşcu au punctat pe alte meleaguri.



Singurele aprecieri

Dintre dinamoviştii de ultimă generaţie, doar Axente şi Issa Ba au înscris. Primul a marcat golul de debut al roş-albilor în campionat, la victoria de la Severin (2-1), africanul a izbutit să egaleze la Constanţa, în remiza de acum 5 zile (1-1). Restul jucătorilor sînt pe 0, majoritatea fiind folosiţi puţin în mandatul lui Bonetti.



3 pase decisive a reuşit Boubacar în acest sezon, iar Issa Ba una, dintre nou-veniţi



100.000 de euro s-au plătit în vară pentru transferuri, doar Galcev fiind pe bani. S-au mai dat comisioane şi bonusuri la semnătură de cel puţin 300.000 de euro



2 milioane de euro s-au încasat pentru cei 10 fotbalişti plecaţi în vară din Ştefan cel Mare



Ce au făcut jucătorii vînduţi în vară

Fotbalist Echipă Meciuri/Goluri Post

Marius Niculae FC Vaslui 15/9 Atacant

Elis Bakaj Cernomoreţ Odesa (Ucraina) 13/4 Mijlocaş ofensiv

Adrian Scarlatache Hazar Lankaran (Azerbaidjan) 12/3 Fundaş dreapta

Michel Platini ŢSKA Sofia (Bulgaria) 2/2 Atacant

Georgian Păun Braşov 9/1 Mijlocaş ofensiv

Cosmin Moţi Ludogoreţ (Bulgaria) 5/1 Stoper

Bogdan Pătraşcu U Cluj 14/1 Mijlocaş defensiv

Zie Diabate Dijon (Franţa, 2) 1/0 Fundaş stînga

Iulian Tameş Braşov 13/0 Mijlocaş central

Djakaridja Kone Evian (Franţa) 7/0 Mijlocaş defensiv



Ce au făcut jucătorii aduşi în vară

Fotbalist Meciuri/Goluri Post

Cristi Scutaru 3/0 Stoper

Paul Koulibaly 7/0 Fundaş central

Issa Ba 6/1 Mijlocaş central

Mansaly Boubacar 13/0 Mijlocaş defensiv

Boris Galcev 2/0 Mijlocaş defensiv

Edgar Alvarez 5/0 Mijlocaş dreapta

Mircea Axente 5/1 Atacant

Andrei Cristea 3/0 Atacant

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.