Liga 1

Un dezastru la 10 ani! » Destin incredibil pentru Reghecampf: acum aproape un deceniu suferea o altă umilinţă extremă acasă, dar ca jucător

Articol de Florin Dincă  —  sâmbătă, 24 noiembrie 2012

În martie 2003, pe fostul "23 August", la prima şi singura lui selecţie, actualul tehnician din Ghencea a jucat în România - Danemarca 2-5


Reghecampf nu scapă de un coşmar numit Stadionul Naţional din Bucureşti, indiferent că e vorba despre fosta arenă sau despre actuala. Ruşinea pe care a suportat-o joi seară, împotriva lui Stuttgart, îşi găseşte o asemănare incredibilă în urmă cu aproape un deceniu, într-un alt meci extrem de important pentru el, doar că atunci era în postura de jucător.

S-a întîmplat pe 29 martie 2003. Ziua în care s-a jucat meciul România - Danemarca, în preliminariile CE 2004. S-a terminat 2-5, iar Reghe a fost personajul negativ. El a debutat atunci pentru "naţională" şi a intrat în minutul 62, la scorul de 2-2, în locul lui Codrea. După doar 9 minute, a greşit grav. A vrut să trimită o minge cu capul spre Lobonţ, însă nu l-a observat pe Tomasson, care a interceptat-o şi a marcat.

S-a făcut 2-3 şi de acolo pînă la dezastru a fost doar un pas. Reghecampf a fost notat cu 4 de Gazeta Sporturilor şi acel meci a rămas singurul în echipamentul echipei naţionale pentru el. La aproape 10 ani de la acel moment, în acelaşi loc, dar pe un alt stadion, inaugurat anul trecut, a pierdut la fel de ruşinos într-un joc care i-ar fi putut aduce deja primul succes important ca tehnician: o calificare în primăvara unei competiţii europene.


Ivanovici: "Reghecampf a rezolvat "cazul""

Gazeta Sporturilor din 31 martie a găzduit cronica partidei, scrisă de Horia Ivanovici. Titlul articolului a fost "Mai fotbalişti ca noi", iar ultimul paragraf a fost scris sub un intertitlu ironic la adresa actualului antrenor al Stelei: "Mutarea de geniu are un nume: Reghecampf". Horia Ivanovici a scris atunci: "Generalul e disperat. Îl sună pe Hagi pe mobil şi-l roagă să iasă la încălzire. Trezeşte-te, nea Puiule, că dormi de cînd te-ai întors la naţională! Cu mintea limpede, după o picoteală odihnitoare, Iordănescu are o idee genială: îl bagă pe Reghecampf, care rezolvă "cazul" scurt, în doar cîteva minute, şi-i pasează la meserie lui Tomasson, pentru 2-3".

ROMÂNIA - DANEMARCA 2-5
Stadion "23 August"
Spectatori: 60.000
(Mutu 5, D. Munteanu 47 / Rommedahl 9, 93, Gravesen 53, J.D. Tomasson 71, Contra- autogol 73)
România: Lobonţ 6 - Contra 5, Gh. Popescu (cpt.) 5, Chivu 5, Filipescu 4 - Codrea 5 (62 Reghecampf 4), Rădoi 5, D. Munteanu 6, Pancu 5 (68 Fl. Bratu 5) - Ganea 6, Mutu 7.
Antrenor Anghel Iordănescu
Rezerve: Stelea, Raţ, Iencsi, A. Stoica, Mihalcea
Arbitru: Manuel Mejuto Gonzalez (Spania)
Cartonaşe galbene: Mutu 51, Codrea 55, Contra 70 / M. Laursen 15

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.