Rudel Obreja, fostul şef FRB, şi-a înaintat demisia în cadrul Adunării Generale Extraordinare
Leonard Doroftei este, de ieri, noul preşedinte al Federaţiei Române de Box. Fostul mare pugilist a fost ales cu 84 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Fănel Trandafir, a adunat numai 29 de opţiuni.
Spovedania lui Rudel
Înainte de desfăşurarea alegerilor propriu-zise, fostul preşedinte, Rudel Obreja, cel care era în funcţie din 2005, a făcut o scurtă radiografie a activităţii sale. "Sînt conştient că acum am o imagine negativă, o imagine realizată însă doar pe ceea ce presa a relatat. Mă doare că se întîmplă aşa, dar din păcate nu pot să mă lupt de unul singur. Am promis că nu voi lăsa ca federaţia şi boxerii români să sufere. Am luptat pentru binele boxului românesc. Nu am făcut nimănui rău, nu urăsc pe nimeni, îi doresc celui care îmi va urma în funcţie să realizeze mult mai multe decît am făcut eu!", a spus Obreja, după care şi-a anunţat demisia.
Entuziasm în jurul lui Moşu'
S-a trecut apoi la scrutinul propriu-zis. Relu Auraş, Francisc Vaştag şi Vasile Cîtea şi-au retras, rînd pe rînd, candidaturile, anunţînd că-l susţin pe Leonard Doroftei. Contracandidatul fostului campion mondial de la amatori şi profesionişti a rămas Fănel Trandafir, omul de afaceri craiovean, care a anunţat că "nu sînt omul lui Obreja! Sînt singur, independent, vin cu inima curată să ajut boxul. E o pălărie prea mare pentru Doroftei să ocupe funcţia de preşedinte". În acel moment sala a început să-l huiduie, arătîndu-şi susţinerea pentru Leonard.
Fiecare dintre cei 115 membri cu drept de vot a trecut apoi prin faţa urnei şi şi-a exprimat opţiunea. A ieşit aşa cum era de aşteptat: 84 de voturi pentru Moşu', 29 pentru Trandafir, două nule.
Doroftei e noul preşedinte. Rămîne de văzut dacă forul internaţional va valida alegerile şi va retrage suspendarea provizorie a României.
"AIBA va fi informată. Eu sper să readuc România în circuitul internaţional. Să reluăm organizarea Centurii de Aur, turneul nostru tradiţional, să ajungem din nou o forţă în box, aşa cum eram odată", a spus Doroftei.
"Începe cel mai greu meci al meu!"
Leonard Doroftei spune că România are şansa acum să revină în atenţia lumii boxului şi promite transparenţă totală
Doroftei e felicitat de toată lumea. Abia a fost ales preşedinte şi a dezvăluit strategia sa pentru viitor. E încrezător că va fi mai bun decît predecesorul lui şi se bazează şi pe echipa din spatele său.
- Leonard, crezi că AIBA va recunoaşte alegerile? Va ridica suspendarea României?
- Ce motive ar avea să nu le recunoască? Au fost alegeri la vedere, cluburile au votat! Eu mă gîndesc acum ce trebuie să fac pentru a scoate boxul românesc din groapa în care s-a afundat, să redevenim ceea ce am fost.
- Ce măsuri vei lua?
- În primul rînd, România trebuie să reintre în circuitul european, să ne refacem relaţiile internaţionale. Pe vremea cînd eu boxam, toţi îşi doreau pregătiri comune cu România, ne căutau. Acum, toţi ne refuză. Trebuie să reluăm apoi turneul Centura de Aur. Era competiţia cu care ne mîndream, criteriu de selecţie la Olimpiadă.
- Boxul românesc mai are resurse?
- Are şi încă multe! De mîine nu voi mai fi îmbrăcat la sacou, ci în trening. Intru în sala de box, voi merge la toate cluburile din ţară. Am văzut copii buni, care vor să facă box. Nu aveau însă susţinere, nu puteau merge la turnee. Acum începe cel mai greu meci al meu.
- Bani vei avea să faci tot ceea ce ţi-ai propus?
- Pînă acum toţi veneau şi se băteau cu pumnii în piept că atrag fonduri, că dau bani. Banii vin la box dacă sînt rezultate. Dacă nu ai rezultate, nu-ţi dă nimeni bani! Noi trebuie să formăm în patru ani un nou Nicolae Linca!
- Sau un Leonard Doroftei.
- Nu, Nicolae Linca e singurul care a ajuns acolo, sus, campion olimpic! Eu am încercat, dar nu am ajuns acolo.
- Vei dizolva Biroul Federal?
- Nu ştiu. Ne vom întîlni marţi la Bacău şi vom hotărî ce e de făcut. Avem multe de pus la punct, dar nu mă sperie munca.
Obreja va fi vicepreşedinte!
Rudel Obreja, fostul preşedinte FRB, va fi în continuare vicepreşedinte al forului. Obreja e acum preşedintele Ligii Profesioniste de Box şi, conform statutului, va fi unul dintre cei doi vicepreşedinţi FRB. "Doroftei m-a abordat înainte de alegeri şi mi-a propus să colaborăm. Eu nu întorc spatele boxului, cu ce voi putea voi ajuta. Voi continua şi războiul meu cu AIBA, voi demonstra că acolo e dictatură, nu mă voi lăsa călcat în picioare!", a declarat Obreja.
Echipa Moşului
Leonard Doroftei i-a cooptat în echipa sa pe Titi Tudor, fostul său antrenor, pe naşul său, Francisc Vaştag, pe Relu Auraş, fostul său tehnician de la lot şi pe Vasile Cîtea, fost vicepreşedinte al FRB, preşedinte al Comisiei de Arbitri în trecut. "Am o echipă puternică. Oricine însă vrea să vină lîngă noi, o poate face. De acum, la federaţie, va fi transparenţă totală. Vom lucra doar în slujba boxului", a declarat Doroftei.
{{text}}