Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - OŢELUL 2-1

Goluri pentru export » Alexe trage tare pentru un transfer

Articol de Bogdan Stamatoiu   —  duminică, 25 noiembrie 2012

Marius Alexe marchează pe bandă rulantă şi speră ca prin reuşitele din acest sezon să prindă, la iarnă, un contract la o echipă din Occident

Începutul lui 2013 l-ar putea găsi pe Marius Alexe în tricoul unei echipe din Vest. Fotbalistul de 22 de ani a devenit golgeterul lui Dinamo cu ajutorul reuşitei din partida cu Oţelul (2-1), avînd şase goluri, cu unul mai mult decît George Ţucudean.



Marius îşi doreşte un transfer în străinătate, la fel şi conducerea, iar pentru a atrage oferte e nevoie de un randament bun. Aşa că Alexe bate penalty-uri şi a fost avansat cît mai aproape de gura porţii. De cînd a primit libertate în ofensivă, atacantul a marcat de şase ori în ultimele zece meciuri în Liga 1 şi şi-a depăşit recordul din anii trecuţi. Pînă acum, în ultimele trei sezoane, Alexe a înscris de fiecare dată cîte cinci goluri în campionat!



Pentru Alexe, mercato din iarnă ar putea fi o bună oportunitate de a pleca în străinătate, mai ales că nici şefii nu mai au pretenţiile din anii trecuţi, cînd solicitau 4 milioane de euro în schimbul său! Acum, aceştia s-ar mulţumi şi cu un milion de euro, plătibili imediat, plus procente dintr-un viitor transfer.





"M-am bucurat pentru Alexe că a marcat, la fel şi pentru Cosmin Matei. Sînt jucători tineri, valoroşi, care au potenţial şi care fac lucruri bune pentru echipă"

Dorinel Munteanu, antrenor Dinamo



24 de goluri a marcat Alexe, în carieră, pentru Dinamo, în toate competiţiile, plus alte două reuşite în tricoul Astrei Ploieşti în Liga 1



Ce a făcut Alexe în ultimele trei sezoane, în Liga 1:

Sezon Meciuri Goluri

2011-2012 27 5

2010-2011 25 5

2009-2010 25 5



Pulhac se vede lider de galerie

Dinamoviştii au mers ieri, înainte de antrenament, să-i susţină pe puştii de la echipa a doua, care au jucat împotriva lui CF Brăila (1-1). Dănciulescu şi compania au urmărit ultimele cinci minute ale meciului din "Peluza Cătălin Hîldan". Cristi Pulhac a luat rolul şefului de galerie, acesta dînd tonul pentru susţinerea colegilor de la Dinamo II.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.