GSP special   •   Media   •   SPORT LA TV

3 milioane de români fără Bundesliga şi Turul Franţei? » RCS&RDS intenţionează să scoată din grilă posturile Eurosport 1 şi 2

Articol de Justin Gafiuc, Gabriel Berceanu   —  marţi, 27 noiembrie 2012

Contractul de retransmisie între compania de cablu şi staţia TV paneuropeană expiră la finalul anului. RCS ar dori să scadă sumele pe care trebuie să le achite anual către Eurosport pentru a prelua conţinutul pentru abonaţii săi. Primele două ligi germane şi Tour de France se văd exclusiv în România pe Eurosport

Posturile Eurosport sînt pe punctul de a fi scoase din oferta operatorului RCS&RDS, conform site-ului adplayers.ro. Informaţia vine la scurt timp după ce compania de cablu a renunţat să mai difuzeze 4 canale Discovery (Discovery Channel, World, Science, Investigation), propunînd în schimb, de la 1 octombrie, Digi World şi Digi Life, din portofoliul propriu.



Costuri de peste 8 milioane euro pe an

Surse din piaţă afirmă că înţelegerea de retransmisie cu Eurosport expiră la finalul acestui an, iar prelungirea contractului s-ar fi blocat în acest moment în detaliile financiare.



Concret, pentru a prelua conţinutul Eurosport 1 şi 2, RCS n-ar mai fi de acord să achite circa 0,4 euro/lună/abonat, ceea ce, în condiţiile actuale, ar însemna costuri de peste 7 milioane de euro pe an. Asta în condiţiile în care în Ungaria, spre exemplu, preţurile pentru Eurosport 1/2 ar fi mai mici cu peste 50% faţă de România: 0,09 euro/lună/abonat.



"Eurosport e cel mai scump post din grila cabliştilor şi asta e o informaţie de notorietate în piaţa media", au precizat pentru GSP profesionişti din televiziune.



Asemănarea Discovery - Eurosport

RCS a oferit ieri un comunicat doar în legătură cu politica legată de Discovery, ideea principală sunînd astfel: "Compania noastră nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decît cele pentru alte canale similare, pentru toţi abonaţii săi, în condiţiile în care cota medie de audienţă a canalelor Discovery este de aproximativ 1%. Nu putem accepta principiul: 1% doresc şi 100% plătesc! Întrucît tarifele Discovery au fost întotdeauna în DOLARI SUA, deşi abonamentele noastre sînt plătite în LEI, sumele solicitate de grupul Discovery, numai pentru România, au crescut continuu de-a lungul anilor, indiferent de criza economică sau de ratele de schimb valutar". În ce priveşte Eurosportul, logica ar fi similară, au explicat surse media. Negocierile dintre RCS&RDS şi Eurosport ar dura încă de la începutul anului, numai că părţile nu au ajuns la nici un acord pînă în momentul de faţă.



Digi ar fi pus ochii pe marile exclusivităţi Eurosport

În plus, RCS ar forţa nota în raport cu Eurosport şi pe considerentul că vizează să cumpere drepturile pentru România pentru Bundesliga 1/2 şi Turul Franţei la ciclism, două competiţii majore prezentate exclusiv deocamdată de postul paneuropean.



În situaţia în care Eurosportul va ieşi din grila Digi, cei circa 3 milioane de abonaţi RCS nu vor mai putea vedea şi alte concursuri cu are impact la public, aflate doar în portofoliul Eurosport: 3 din cele 4 turnee de Grand Şlem la tenis (SUA, Australia, Roland Garros), Supercupa Germaniei la fotbal, Raliul Paris - Dakar, Mondialele şi UK Championship la snooker, precum şi toate sporturile de iarnă, mai puţin bob. Adică întrecerile de schi, biatlon, sărituri sau combinata nordică.



Ar rămîne disponibil pe Dolce şi UPC

Bineînţeles, pericolul nu-i vizează şi pe abonaţii Dolce sau UPC, unde Eurosportul va rămîne în continuare disponibil. Reprezentanţii Eurosport şi RCS&RDS nu au dorit să comenteze situaţia.





Unde se vede sportul la TV în 2013



DigiSport

FOTBAL: Liga 1 şi Cupa României, Premier League, Ligue 1, La Liga, Serie A, Europa League, Liga Campionilor

TENIS: Wimbledon, Turneul Campionilor, turneele de Masters 1000

HANDBAL: Liga Campionilor şi Liga Naţională (m+f)

BASCHET: Campionatul European (m+f)

ATLETISM: Diamond League (în discuţii)

VOLEI: Campionatul European (mĂf) şi Mondial (în discuţii)

POLO: Liga Campionilor şi Liga Naţională

JUDO: Campionatul European (m+f)

MOTO: Formula 1 GP



DolceSport

FOTBAL: Liga 1, Liga Campionilor, Europa League, Cupa Angliei şi Germaniei, preliminarii CM

HANDBAL: Campionatul mondial (mĂf), Bundesliga, Liga ASOBAL

BASCHET: NBA

TENIS: Cupa Davis, Fed Cup, turnee ATP 500

RUGBY: Turneul celor 6 naţiuni



Eurosport

FOTBAL: Bundesliga 1 şi 2, Supercupa Germaniei

CICLISM: Turul Franţei, Italiei, Spaniei şi Flandrei

AUTO: Raliul Paris-Dakar, Cursa de la Le Mans, Campionatul de turisme WTCC

TENIS: Roland Garros, US Open, Australian Open

SNOOKER: Campionatul Mondial, Campionatul Marii Britanii, alte turnee majore

SPORTURI DE IARNĂ: competiţiile majore de ski, patinaj artistic, biatlon, sărituri (Turneul celor 4 trambuline), combinada nordică (fără competiţii de bob)



Sport.ro / Pro TV

FOTBAL: Europa League, Cupa şi Supercupa Angliei, Cupa României, Anglia-Brazilia (amical)

BOX: partidele lui F. Maywheater şi V. Klitschko

RUGBY: Turneul celor 4 naţiuni

KICKBOXING: Glory World Series

WRESTLING: WWE - Smackdown, Raw, NXT, Superstars, PPV



GspTV / Antena 1

FOTBAL: Liga 1, meciurile oficiale de acasă ale "naţionalei" de fotbal, meciurile de acasă ale României U21, U19, U17, U15

TENIS DE MASĂ: Liga Europa (f)

LUPTE: Galele UFC şi Wrestling TNA



TVR

FOTBAL: meciurile oficiale din deplasare ale "naţionalei" de fotbal, Liga Campionilor (în discuţii)

PATINAJ: Campionatul European şi Mondial

GIMNASTICĂ: Campionatul European şi Mondial

CANOTAJ: Campionatul European şi Mondial

POLO: Campionatul European

ÎNOT: Campionatul European



Sport1

FOTBAL AMERICAN: NFL

HOCHEI: NHL



Transilvania Look

BASCHET: campionatul Spaniei (m)



Competiţii mari fără televizări stabilite:

ATLETISM: Campionatul Mondial

VOLEI: Campionatul European (m+f)





30.000 de persoane au urmărit în aprilie 2012 Eurosport, locul 22 în Prime Time potrivit paginademedia.ro cu un rating de 0,3% (peste Discovery, 27.000, National Geographic, 16.000, şi Dolcesport 4.000)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.