UPDATE / Fostul antrenor secund al Rapidului, Cristian Petre, acum secund al lui Răzvan Lucescu la El Jaish îl atacă şi el pe Mihai Stoica pentru insultele pe care i le-a făcut lui Marian Rada: "Eşti frumuşel foc, n-am ce zice! Eşti un Botezatu al fotbalului. Ai dreptate în tot ce-ai spus de parcursul Stelei, jos pălăria, dar să razi de defectul unui om e totuşi prea mult! Mai multă decenţă din partea ta nu strică, ai de unde!", a fost reacţia acestuia la mesajul lui Mihai Stoica
_________
Înfrîngerea de la Braşov a încins spiritele la Steaua. Managerul general al "roş-albaştrilor" le-a răspuns tuturor celor care au atacat clubul după înfrîngerea cu VfB Stuttgart. Pe lîngă Edi Iordănescu, MM le-a răspuns şi lui Marian Rada şi Ionuţ Negoiţă.
"Despre oamenii care s-au bucurat la eşecul nostru cu Stuttgart, n-am ce să le zic decît că noi nu ne bucurăm pentru eşecurile lor, pentru că ei nu ajung să joace în grupele cupelor europene.
Rada vorbeşte de pungile lui de sub bot, nu ştiu ce treabă are el cu Steaua, cum îşi perimte să vorbească despre acest club. Cînd arăţi ca Rada şi mai şi vorbeşti, mai bine taci. Şi aşa are el aşa un defect în vorbire.
Probabil că vrea să se pună bine cu suporterii. Rapid cîte puncte are în clasament? Nici nu mai ştiu. Neterminatul ala de Negoiţă vorbeşte şi el de Steaua. Altul care mai bine ar fi să tacă", a spus Mihai Stoica la Fanatik Show de la DigiSport.
{{text}}