Jovanovici a fost dat afară după eşecul de la Vaslui, 0-3. El fusese achiziţionat în vară chiar de la galben-verzi
CSMS Iaşi a decis rezilierea angajamentului lui Petar Jovanovici, adus liber în această vară după ce se despărţise de FC Vaslui. Această hotărîre a venit la scurt timp după ce formaţia din Copou a pierdut clar pe terenul trupei lui Hizo, 0-3! "Contractul dintre CSMS şi Jovanovici a fost reziliat pe cale amiabilă. Nu e ceva legat de jocul de la Vaslui", a încercat să explice preşedintele Florin Prunea.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Surse autorizate susţin însă că oficialii ieşeni l-au bănuit pe fundaşul de 30 de ani că nu şi-a apărat corect şansele contra fostului său club. În respectiva partidă, Petar a fost schimbat imediat după ce gazdele au deschis scorul ca urmare a unei lovituri libere provocate chiar de sîrb!
"Toată săptămîna dinaintea acestui joc mi s-au spus vorbe legate de «tăticul meu, Porumboiu». În prima repriză am jucat fără greşală. A venit faza dinaintea primului gol, în care s-a acordat uşor fault la o intervenţie a mea. Apoi, am fost schimbat. Am reacţionat nervos, aşa e, dar cred la fel au reacţionat mii de fotbalişti, nu-s eu primul", s-a apărat Petar.
"Mă doare enorm lipsa de încredere. Cei care s-au gîndit la lucruri necurate ar fi trebuit să se intereseze de caracterul meu. Nu poţi acuza pe cineva doar pentru că a făcut un fault în lateral"
Petar Jovanovici, fundaş
"Eu nu am suspiciuni asupra moralităţii lui, dar am decis să sancţionez ieşirea deplasată a lui Petar, care a şutat în geanta doctorului după ce a fost schimbat. Am cerut conducerii să-l excludă din lot, pe terment nelimitat. Acum am aflat că s-a reziliat contractul"
Liviu Ciobotariu, antrenor CSMS Iaşi
{{text}}