Fotbal   •   Liga 1   •   FC BRAŞOV - STEAUA 3-1

Niciodată în istorie! » Statistica spune că Steaua nu are cum să rateze titlul

Articol de Ionuţ Iordache   —  joi, 29 noiembrie 2012

Nici o echipă nu a pierdut titlul în Liga 1 dacă avea cel puţin 7 puncte avans la sfîrşitul turului

După 3 luni în care a mărşăluit în campionat şi în Europa, Steaua pare că a rămas fără benzină pe finalul anului. A bătut chinuit ultima clasată, CS Severin, cu 2-1, a fost desfiinţată de nemţii de la Stuttgart, 1-5, şi a pierdut, la 5 zile distanţă, şi la Braşov, 1-3. A fost doar al doilea eşec într-un tur pe care roş-albaştrii l-au dominat autoritar, profitînd şi de parcursul penibil al rivalelor Dinamo, Rapid şi CFR Cluj.



Chiar dacă au pierdut în ultima etapă, steliştii păstrează un avans considerabil de locul 2, avînd 7 puncte peste Astra. Iar vestea bună pentru stelişti e că un astfel de avans a fost suficient pînă acum în istoria Ligii 1 pentru a cîştiga titlul. Din 1932, de cînd în România se organizează campionat în format divizionar, au fost 10 situaţii în care liderul de la sfîrşitul turului avea cel puţin 7 puncte peste ocupanta locului 2. Şi de fiecare dată a triumfat la finalul sezonului!



Mai mult, Steaua s-a aflat de 4 ori în această situaţie şi niciodată n-a avut emoţii pe finalul campionatului.





10 exemple în favoarea Stelei

Sezon Campioana Ce avans avea la finalul turului Ce avans avea la finalul campionatului

1973-1974 U Craiova 7 3

1985-1986 Steaua 12 16

1986-1987 Steaua 11 23

1991-1992 Dinamo 9 8

1993-1994 Steaua 9 19

1995-1996 Steaua 8 11

1999-2000 Dinamo 12 12

2002-2003 Rapid 10 7

2006-2007 Dinamo 11 6

2007-2008 CFR Cluj 8 1

* pînă în 1994 se acordau doar două puncte la victorie; pentru o comparaţie reală între sezoane am acordat trei puncte la victorie şi înainte de 1994



8 puncte a fost distanţa maximă dintre Steaua şi ocupanta locului 2, lucru care s-a întîmplat între etapele 14 şi 16



11 etape a fost Steaua pe locul 1 în acest tur de campionat



Campioana de toamnă a pierdut de 15 ori titlul!

În istoria de 70 de ani a Ligii 1 s-a întîmplat de 15 ori ca formaţia care a fost pe primul loc la finalul turului să nu cîştige titlul. Dar de fiecare dată, distanţa la finalul turului faţă de ocupanta locului 2 a fost mai mică de 7 puncte. Steaua a pierdut de două ori campionatul în această situaţie: în 1979-1980, cînd a ratat la golaveraj titlul în favoarea Universităţii Craiova, şi în 1972-1973, cînd a pierdut în favoarea lui Dinamo. Ultima oară cînd echipa de pe primul loc nu a cîştigat titlul a fost chiar sezonul trecut. Dinamo avea un punct peste CFR după 17 etape, dar a terminat la final pe locul 5.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.