GSP special   •   Diverse   •   MONDEN

GALERIE FOTO » Cavani, un fotbalist altfel: "Cine sînt aceste showgirl? Prefer compania familiei, în natură"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 28 noiembrie 2012

Aflat pe val la Napoli, locul 2 în Italia şi calificat în primăvara Europa League, uruguaianul Edinson Cavani a realizat o şedinţă foto alături de familia sa, pentru revista italiană Chi.

Atacantul de 25 de ani, dorit de toţi granzii fotbalului european, este în aşteptarea celui de-al doilea fiu, pe care soţia sa, Soledad, i-l va dărui în curînd. Micuţul se va numi Lucas şi are deja un frăţior mai mare, Bautista, de un an şi jumătate. 



"Titlul nu pare un vis aşa de îndepărtat. Sîntem acolo, sus, şi nu ne dăm bătuţi. Am venit la Napoli pentru a intra în inimile oamenilor prin evoluţiile mele şi pentru a lăsa o pagină în istoria clubului", a explicat Cavani, care a vorbit şi despre viaţa sa personală: "Nici nu ştiu cine sînt aceste showgirl despre care se tot vorbeşte. Am făcut poză o dată cu una singură, alături de soţia mea, pentru că era o fană a ei. Nici nu le deosebesc, aşa cum o fac colegii mei. Nu prea stau sa ma joc PlayStation sau la calculator, prefer să fiu cu familia, mai ales în aer liber. Cînd mă voi retrage, voi merge înapoi în Uruguay unde voi avea un job care va implica animalele, îmi plac mult".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.