Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

"Cîinii" lansează un semnal S.O.S: "Dinamo moare!" Negoiţă vrea să devină acţionar majoritar!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 29 noiembrie 2012

Dinamo a pierdut la CFR Cluj, 1-2, şi a ratat calificarea în semifinalele Cupei. "Cîinii" sînt pe locul 7 în campionat, jucătorii au restanţe financiare, iar Ionuţ Negoiţă recunoaşte că situaţia este una foarte delicată.



"Dinamo este într-un pericol financiar! Sînt soluţii, dar acestea trebuie adoptate. Fără o injecţie de capital, Dinamo moare.

Sîntem într-un moment extrem de delicat pentru Dinamo, dar e important că există soluţii. O să fie un dezastru dacă nu se schimbă multe lucruri la echipă", a spus Ionuţ Negoiţă pentru Dolce Sport.

Cel mai nou dintre acţionarii dinamovişti şi-a exprimat dorinţa în această dimineaţă de a deveni numărul 1 de la club.

"E clar că o maşină nu poate fi condusă de 3 şoferi în paralel. Pe lîngă o injecţie de capital, la Dinamo mai e nevoie şi o reformă la sînge. Doar astfel clubul poate fi resuscitat", a spus Negoiţă la sportro.


Întrebat dacă doreşte să îşi majoreze pachetul de acţiuni de la Dinamo sau să aducă şi alţi investitori care să ajute clubul, Negoiţă a declarat: "Prima variantă ar putea fi o soluţie!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.