Liga 1

Scandal la Ceahlăul » Costel Enache vrea să demisioneze după ce a fost înjurat de Chivorchian!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 29 noiembrie 2012

Eşecul de acasă, cu Oţelul (0-2), din "sferturile" Cupei României, nu i-a picat bine lui Costel Enache. Antrenorul de 39 de ani vrea să-şi dea demisia, iar mîine va avea discuţiia decisivă cu primarul Gheorghe Ştefan, cel care l-a convins, într-o primă instanţă, pe tehnician să renunţe la gîndul demisiei.

Sursele GSP spun că tînărul antrenor are o relaţie tensionată cu Gheorghe Chivorchian, preşedintele clubului, simţindu-se vînat de către acesta.

Ultimul incident s-ar fi petrecut chiar aseară, cînd meciul Ceahlăul - Oţelul era întrerupt din cauza ceţii. Pe tunelul de acces la vestiare, între cei doi s-ar fi iscat un dialog încheiat cu cîteva înjurături adresate de Chivorchian antrenorului! Episodul s-a petrecut sub ochii oficialilor partidei, dar şi ai oaspeţilor.

Fost jucător emblemă al nemţenilor, Enache este antrenorul care a promovat-o pe Ceahlaul pe prima scena în urmă cu două sezoane, iar campionatul trecut a terminat pe locul 11, poziţie ce a adus clubului 1,6 milioane de euro din drepturile TV. Un alt venit important pentru echipa lui Gheorghe Ştefan, 350.000 de euro, s-a realizat din transferul lui Dumitraş la Steaua, fotbalist descoperit şi crescut de Enache. Chivorchian a revenit în iunie la Ceahlaul, după un periplu la Bacău şi Timişoara.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.