Liga 1

Pus pe lista de transferuri » Eroul clujenilor în confruntarea cu Dinamo va pleca de la CFR în iarnă!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 30 noiembrie 2012

Paszkany vrea să scape de salariul lui Gabi Mureşan, 30.000 de euro pe lună. Mijlocaşul a fost mereu criticat de patron, după înfrîngerile campioanei.


O prezenţă constantă în primul unsprezece al clujenilor din ultimele sezoane, Gabi Mureşan nu s-a regăsit niciodată printre favoriţii patronului Arpad Paszkany. Inflexibilitatea în raport cu conducerea şi modul tranşant în care şi-a expus punctele de vedere în vestiarul clujenilor l-au trimis pe internaţionalul român pe lista de transferuri. Mureşan cîştigă 30.000 de euro pe lună la CFR, iar Paszkany vrea să-l cedeze la prima ofertă în această iarnă! Şeful vişiniilor a fost deranjat şi de atitudinea sindicalistă a jucătorului, care n-a ezitat în nici un moment să reproşeze conducerii faptul că nu şi-a onorat promisiunile financiare faţă de echipă.


Taxat pentru fiecare greşeală
Gabi Mureşan a fost unul dintre puţinii jucători criticaţi fără menajamente de conducerea echipei din Gruia. În startul sezonului, Gabi a fost eliminat la Galaţi şi, chiar dacă feroviarii au cîştigat, Paszkany l-a taxat imediat. "Nu e prima oară cînd e eliminat astfel. L-am atenţionat şi în trecut să nu mai primească "roşii" atît de uşor", a spus la acel moment omul de afaceri clujean.

Înfrîngerea cu Galatasaray, 1-3, i-a oferit lui Paszkany un nou prilej de a-şi expune nemulţumirile. "Sînt jucători care fac mereu un dribling în plus, în speranţa că îi vede un impresar şi că vor prinde un transfer în Kazahstan sau Uzbekistan. Nu dau nume, îi vede o lumea întreagă", spunea Paszkany. Miercuri seara, după 2-1 în prelungiri, cu golul victoriei marcat de Gabi Mureşan, finanţatorul clujenilor nu i-a mai pomenit numele jucătorului venit la Cluj în 2007 de la Gloria Bistriţa.

90 de pase a primit Mureşan în meciul cu Dinamo, fiind jucătorul cel mai activ la acest capitol

6 goluri a înscris mijlocaşul, în toate competiţiile, în actuala stagiune

A refuzat China în 2011!
Neînţelegerile dintre Gabi Mureşan şi conducere şi-au consumat primul episod în vara lui 2011, cînd mijlocaşului i s-a recomandat să accepte o ofertă din China, de la Changchun Yatai. Gabi a refuzat, în condiţiile în care clubul ar fi cîştigat un milion de euro. Conducerea a încercat să-l amendeze cu 25 la sută din contract, dar Mureşan a contestat decizia la comisiile Ligii, avînd cîştig de cauză. "Dacă vor să scape de mine, nu e nici o problemă, să-mi spună asta!", a reacţionat Mureşan la acea vreme.

Excedent de mijlocaşi la închidere
Şefii CFR-ului sînt siguri că nu-i vor simţi lipsa lui Mureşan. Clujenii au în lot foarte mulţi jucători care pot evolua pe acest post, printre care Adam Vass, Godemeche, Luis Alberto şi Bakary Sare. Ivorianul va reveni în retur după accidentarea suferită în meciul cu Basel. La 22 de ani, Sare e văzut drept un jucător cu o marjă importantă de progres şi una dintre viitoarele afaceri de succes ale clubului clujean.

Horoba a spart greva
Jucătorii lui Gaz Metan Mediaş au renunţat ieri la grevă după o întrevedere cu directorul general al ardelenilor, Ioan Horoba. Oficialul le-a făcut o promisiune fermă jucătorilor. "Pînă marţi veţi primi o rată contractuală, vă asigur. Dacă nu se va întîmpla acest lucru, eu voi demisiona" a fost mesajul lui Horoba. Jucătorii, neplătiţi de aproape 3 luni, au decis să facă antrenamentul de ieri. Sîmbătă, Mediaşul va primi vizita lui CFR Cluj. (Cosmin Prişcă)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.