Sporturi   •   Handbal   •   EURO 2012

Cu gîndul spre Serbia » Tadici a prezentat lotul pentru Europeanul care debutează pe 4 decembrie

Articol de Radu Romanescu   —  vineri, 30 noiembrie 2012

Antrenorul echipei României crede că va fi un turneu final bun pentru naţionala României, care va începe parcursul la CE împotriva Rusiei

Cu o zi înainte de plecarea în Serbia, la Campionatul European, antrenorul Gheorghe Tadici a definitivat componenţa echipei. "Sînt vreo zece jucătoare noi faţă de campionatul trecut, trei debutante, dar şi jucătoare care au revenit în echipa naţională după o anumită perioadă, unu, doi sau chiar mai mulţi ani. Structura echipei este formată din jucătoare cu mare experienţă. Cred că vom face un campionat european bun", a declarat ieri, la Arad, Tadici. Acesta şi-a propus ca în acest ciclu olimpic să depăşească, împreună cu noua echipă, rezultatele din perioada 2005-2008, "adică două medalii, dacă ar fi trei ar fi extraordinar".



Căpitanul "tricolorelor" a fost desemnată Cristina Neagu, care a fost aleasă prin vot secret de către colege. "Vă promit tuturor românilor că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a avea meciuri bune la acest European. O să dăm totul pe teren, ne dorim să cîştigăm fiecare meci dacă se poate, dar e posibil să şi pierdem", a explicat Neagu.



Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a precizat, la rîndul său, că are încredere în echipă şi în Tadici, despre care a spus că "este un om coleric, dar nu-l poate acuza nimeni că nu e profesionist".



Delegaţia României va pleca spre Serbia azi, după meciul-test pe care-l va susţine "naţionala" cu Serbia, echipa gazdă a CE, al cărei obiectiv este clasarea pe primele 4 locuri.



Lotul României pentru CE

Portari: Tolnai, Ungureanu, Smedescu

Extreme: Nechita, Curea, Paraschiv, Dincă

Pivoţi: Stanca, Pintea, Manea

Linia de 9 metri: Brădeanu, Meiroşu, Neagu, Ţăcalie, Geiger, Vădineanu,

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.