Preşedintele Rapidului, Constantin Zotta, a prezentat oferta de vînzare a Rapidului. Zotta spune că George Copos cedează clubul pe un leu, deşi iniţial anunţase că vrea un euro pe club, iar cel care va cumpăra nu va fi nevoit să plătească datorii foarte mari.
"Doreşte să vîndă echipa, o dă gratis şi renunţă în totalitate la datoriile clubului către el. Cred că vrea să găsească pe cineva interesat să ducă istoria acestui club mai departe, cineva cu putere şi cu dorinţă de performanţă.
Cunosc termenii foarte bine, vînzarea Rapidului se va face cu un leu şi nimic mai mult, în rest nu sînt datorii. Datoriile făcute de domnul Copos cu diferite părţi nu intră în această tranzacţie. Nu-i rămîne noului investitor decît să plătească jucătorii şi cheltuielile de zi cu zi.
Mai sînt datorii la stat, dar sume minore care sînt eşalonate. Mai sînt datorii şi către Fathi Taher, dar nu sînt foarte mari. Este o ofertă fantastică pentru cine ar dori să se implice la acest club", a spus Zotta la Dolce Sport.
{{text}}