Liga 1

VIDEO Buturuga mică » Fără bani şi patron, U Cluj a remizat cu Pandurii, 1-1, fiind la un pas să producă surpriza

Articol de Radu Bichiş  —  Monday 30th of November -0001 12:00

”Centralul” Dima şi asistentul Radu au fost eroii negativi ai unei partide extrem de spectaculoase în partea secundă


Chiar dacă Petre Grigoraş ar lipsi o lună de la echipă, Pandurii n-ar uita să paseze obsesiv în terenul advers, încît ai impresia că Maxim, Nistor, Răduţ şi Voiculeţ joacă împreună de la copii şi juniori. E lecţia pe care gorjenii au predat-o din start unei echipe apăsate de problemele supravieţuirii şi conectate încă la aparate doar de scandările peluzei.

Click aici pentru rezumatul VIDEO!

Matulevicius a deschis rapid serialul ocaziilor la buturile lui Balauru cu o reluare în plasa laterală după assist-ul lui Maxim (4), fiind secondat apoi de Nistor cu un şut milimetric pe lîngă poartă (18). Maxim şi-a încercat şi el norocul de la distanţă (21), după care şi-a intrat în rol "centralul" Iulian Dima pentru a rupe echilibrul la un penalty imaginar, ratat însă de Viorel Dinu (26). Acelaşi Dinu şi-a răscumpărat greşeala pe finalul reprizei, cînd a reluat simplu din 3 metri după serviciul lui Paulinho (39).

Ratări, ofsaid şi gol
În partea secundă, s-a declanşat nebunia. Adi Popa II a trimis o "lumînare" din careul mic (48), Balauru s-a remarcat la şutul sub bară al lui Voiculeţ (50), iar Răduţ a fost blocat de Balauru (54). Şi brazilianul Cleiton s-a jucat cu nervii suporterilor "şepcilor roşii" după ce a ratat singur cu Mingote în două rînduri (55, 62)!

Totul s-a decis din steagul lui Iulian Radu, care a rămas jos, iar Adrian Rusu a reuşit să înscrie pe lîngă Balauru, deşi era într-o poziţie clară de ofsaid (72): 1-1! Ratările "studenţilor" la poarta lui Mingote au accentuat doar regretele asistenţei că buturuga mică U Cluj ar fi putut să-i provoace alte migrene lui Grigoraş, ţintuit deja la pat.

Ofsaid da, penalty ba!
În minutul 24, "centralul" Iulian Dima a greşit flagrant după ce a acordat penalty la duelul dintre Pleaşcă şi Alex, acordîndu-i un avertisment şi fundaşului dreapta al Pandurilor. Reluările DigiSport au arătat că Pleaşcă a lovit întîi mingea şi apoi l-a atins pe mijlocaşul brazilian. Ba mai mult, Alex a primit pasa decisivă de la Viorel Dinu, aflat într-o evidentă poziţie de ofsaid nesemnalizată de asistentul Iulian Radu! Acesta a greşit din nou flagrant în repriza secundă, cînd l-a lăsat pe Adrian Rusu să înscrie golul egalizator dintr-o poziţie evidentă de ofsaid!


"Am pierdut două puncte mari pe o eroare incredibilă a asistentului! La nivelul primei divizii aştept să văd altfel de arbitraje. Încă nu s-a lămurit situaţia noastră, vom lupta pînă la sfîrşit, oricare ar fi el!"
Marius Popescu, antrenor U Cluj

"Îi felicit pe jucători, e un punct de moral, ţinînd cont că am jucat o vreme în 10. Din păcate, meciul a fost influenţat de arbitraj. Mai avem nevoie de 4-5 achiziţii pentru a ţine pasul cu Steaua şi cu Astra"
Marian Dinu, secund Pandurii

"Sper ca Universitatea să-şi revină, să fie salvată cumva în cele din urmă. Ar fi păcat să dispară un club cu asemenea tradiţie!"
Marian Dinu, secund Pandurii

"Nu ştiu dacă a fost ofsaid la golul meu, pe teren nu stai să te gîndeşti la probleme de arbitraj"
Adrian Rusu, fundaş Pandurii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.