CFR Cluj a remizat la Mediaş, 1-1, cu Gaz Metan. Campionii au condus la pauză prin golul lui Valente, dar Llullaku a adus un punct pentru echipa lui Pustai. Pentru clujeni urmează meciul din Liga Campionilor cu Manchester United.
VIDEO Vezi AICI golurile
Cele două echipe au oferit un joc încîlcit, cu un ritm scăzut. După o primă parte în care oaspeţii au fost mai periculoşi a venit şi golul. Valente a reluat cu capul ca un adevărat vîrf centrarea lui Godemeche şi a deschis scorul(36).
Cu ceva mai mult curaj, jucătorii lui Pustai au început să se apropie de poartă. Stăncioiu a parat şutul lui Breeveld, dar portarul celor de la CFR Cluj n-a mai avut ce să facă la "bomba" lui Llullaku (58), 1-1.
Paulo Sergio a început să bage "greii": Bastos şi Rui Pedro au intrat să aducă un plus în ofensiva campioanei.
I-a urmat Kapetanos, dar care n-a reuşit să schimbe soarta partidei. Din minutul 84 medieşenii au jucat cu un om mai puţin, Markovici fiind eliminat.
După 1-1 la Mediaş, CFR a ratat şansa de a egala la puncte pe FC Vaslui.
Vezi AICI desfăşurarea liveTEXT
Echipe de start:
Gaz Metan: Pleşca - Trtovac, Muth, Markovici, Buzean - Breeveld, Tahar - Astafei, Bawab, Eric – Llullaku
Antrenor: Cristi Pustai
Rezerve: Greab, R. Avram, V. Negru, R. Zaharia, D. Roman, Cr. Todea, Frăsinescu
CFR Cluj: Stăncioiu - Aguirregaray, Maftei, I. Rada, Sepsi - Vass, Godemeche, Celestino - D. Valente, Bjelanovici, Hora
Antrenor: Paulo Sergio
Rezerve: Felgueiras, Panin, G. Mureşan, Kapetanos, Bastos, Cadu, Rui Pedro
Arbitru: M. Avram (Bucureşti)
Asistenţi: O. Şovre (Oradea), D. Hulubei (Vaslui)
{{text}}