Ionuţ Negoiţă ar vrea să dezvolte un megaproiect imobiliar pe terenul Complexului Sportiv Dinamo din care să finanţeze şi clubul, de aceea doreşte să devină numărul 1 la gruparea ”cîinilor”.
Dinamo se pregăteşte să treacă prin transformări majore în 2013, după cum dezvăluie apropiaţi ai grupării. Unul dintre planurile de revitalizare a clubului este transformarea Complexului Dinamo într-o megastructură imobiliară din care se preconizează să fie finanţată şi echipa de fotbal!
Mişcările tectonice din prezent de la club ar putea duce la trecerea puterii în mîinile lui Ionuţ Negoiţă, aceasta şi dacă Nicolae Badea va dori. Ar însemna ca primul să preia pachetul majoritar de acţiuni sau măcar să obţină funcţia de preşedinte al roş-albilor.
"Politicul are în plan să dea o lege prin care cluburile vor putea intra în posesia bazelor sportive. Cu sprijin politic, Negoiţă ar putea ajunge să controleze terenul complexului din Ştefan cel Mare. De aceea se doreşte urgentarea plăţii datoriilor către stat şi către Ministerul de Interne, printre alţii, ca să se ajungă pe zero. Complexul Dinamo este unitate militară, iar multe unităţi s-au desfiinţat sau au intrat în arondismentul primăriilor.
Ideea ar fi ca Negoiţă, care are afaceri imobiliare, să poată controla terenul complexului. Ar face lucrări de amenajare la stadion, iar pe restul bazei va demara un megaproiect imobiliar. Astfel, va fi finanţată şi echipa de fotbal. Pînă atunci, omul de afaceri ar putea rămîne singur la Dinamo, ca unic acţionar", au dezvăluit oameni din anturajul "cîinilor".
În prezent, FC Dinamo are datorii însemnate către CS Dinamo, implicit către Ministerul Administraţiei şi Internelor, care deţine complexul din Ştefan cel Mare.
Multe încercări eşuate
Complexul Dinamo a fost atractiv în ultimul deceniu pentru mulţi oameni de afaceri şi pentru toţi acţionarii din trecut şi din prezent ai clubului. Pînă să înceapă criza financiară mondială, un grup de investitori din străinătate au vrut să preia complexul şi să construiască un cartier rezidenţial, un mall, dar şi să refacă stadionul, oferind o sumă-record de 400 de milioane de euro!
"Dar legislaţia nu a permis, deşi s-au făcut eforturi să fie cedat complexul. Pînă şi miniştrii de la Interne s-au implicat în cedarea terenului către diverşi oameni de afaceri, majoritatea de la FC Dinamo, însă, cu toate că au existat bani mulţi la mijloc, nu s-a putut. Se estimează ca noile alegeri să ducă şi la elaborarea unei legi prin care complexul sportiv să poată fi cedat", au mai afirmat oameni din anturajul "cîinilor".
20 de hectare este suprafaţa complexului din Ştefan cel Mare, situat în centrul Capitalei
100.000 de metri, jumătate din complex, ar fi disponibili pentru construcţii, conform unor estimări specializate
1.000 de euro costă, în medie, un metru pătrat de teren în zona Ştefan cel Mare
Ce deţine Complexul Sportiv Dinamo
- stadion FC Dinamo
- stadion de antrenament ("Florea Dumitrache", unde joacă Dinamo II)
- bazin de înot
- un teren sintetic la dimensiuni regulamentare
- 2 miniterenuri sintetice
- sală de sport
- sală de forţă
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Acţionar nou pe lista "cîinilor"
Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, 59 de ani, patronul UTI Group, ar putea să se implice financiar şi la clubul de fotbal din Ştefan cel Mare, a anunţat ieri ziarul Naţional. Un om cu potenţă financiară, în primii 100 de miliardari ai României, Urdăreanu va finanţa de la începutul anului viitor secţia de rugby a roş-albilor. Apropiaţi ai grupării spun că el ar putea prelua acţiunile lui Dragoş Săvulescu. Poate chiar pe-ale lui Nicolae Badea, dacă va dori să se retragă.
Sărbătorit în cantonament
Veteranul "cîinilor", Ionel Dănciulescu, împlineşte astăzi 36 de ani, iar jucătorii i-au pregătit un tort pentru a-l sărbători pe golgeterul roş-albilor la Săftica. "Îmi doresc să fiu sănătos, alături de familie, de colegi şi să mai joc cîţiva ani la cel mai înalt nivel", a mărturisit atacantul, care are 211 reuşite în Liga 1.
{{text}}