Liga Campionilor

Judecătorul » Echipa lui Mircea Lucescu va decide cine se va califica astăzi în optimi: Chelsea sau Juventus

Mircea Lucescu n-a bătut-o pe Juve decît o dată în 10 dueluri, cînd antrena Brescia (2-0) în martie 1994 // Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Deja calificat în "optimi", Mircea Lucescu va decide diseară cine mai merge în primăvară: ”E fantastic că destinele a două mari cluburi ca Juve şi Chelsea depind de noi”.

Italienii au ajuns la mîna lui Mircea Lucescu. Antrenorul lui Şahtior, ce a pregătit 4 echipe în Serie A în anii '90, o poate arunca afară din Ligă pe Juve dacă triumfă la Doneţk, ajutînd-o pe Chelsea, care primeşte vizita "lanternei" Nordsjaelland.

Il Luce a calificat drept "o provocare" suspiciunile de blat! Nu va facilita un egal ori victoria trupei lui Conte pentru că în ultimul caz cedează şefia grupei. Totuşi, cota oferită de casele de pariuri pentru X a scăzut de la 2,20 la 1,80, faţă de peste 3 normal!

"Examen cu academician"
"Chelsea e departe, la Londra, şi nu mă interesează. Nu-mi pasă nici de italieni, deşi sînt legat strîns de această ţară. Intrăm mereu în teren să cîştigăm, dar întîlnim un adversar puternic. Pentru noi e un examen în faţa unui profesor important, un academician ca Juve, cu istoria şi forţa sa. E fantastic că destinele a două mari cluburi depind de noi", spune Lucescu.

"Magul Estului", cum i-a zis La Repubblica, l-a ironizat pe tehnicianul torinezilor (suspendat pentru pariuri), care-l atacase pe român - "Să-şi vadă de echipa lui!" - pentru afirmaţia făcută după 1-1 în tur că Juve are joc previzibil: "Conte e încă tînăr, trebuie să ştie cînd să răspundă şi cînd nu. Are însă timp 20 de ani să înveţe".

Iar în cărţi la PSG?
Mircea Lucescu e pe lista posibililor candidaţi pentru înlocuirea lui Ancelotti la PSG. "ActuSports" a dezvăluit că şeicii qatarieni s-au oprit la cinci nume pentru noul tehnician, Il Luce figurînd alături de Guardiola, Mourinho, Wenger şi Gerets. Lucescu a mai fost dorit de parizieni de două ori în trecut.

"Nu ştiam pînă acum cîteva zile termenul «biscotto» pentru blat. Dacă-mi plac biscuiţii? Depinde dacă sînt dulci sau amari" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

"Nu mă tem decît că brazilienii sînt cu gîndul la vacanţă. Abia aşteaptă să se întoarcă în ţară, unde vor regăsi vara" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.