Handbal

Tadici le apără pe handbaliste după ce au fost egalate pe final de Rusia: "Sînt oameni, nu roboţi!"

Tadici nu e supărat din cauza egalului

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gheorghe Tadici şi-a felicitat fetele şi spune că pe final nu au mai jucat la fel de bine pentru că au obosit şi şi-au pierdut luciditatea.

Tadici s-a întors după patru ani pe banca României într-un meci cu Rusia, singura echipă pe care nu a învins-o în carieră. Nu a reuşit nici aseară, deşi România a condus 59 de minute şi 20 de secunde. "Mor de ciudă! E un egal dureros. E mai bun un punct decît nimic, dar trebuia să cîştigăm. Fără să găsesc scuze, arbitrajul ne-a luat două mingi pe final, două decizii incredibile: două faulturi în atac la Manea şi Meiroşu, ne-au scos mingea din poartă!", a declarat Tadici.

Şi-a felicitat însă fetele. "Nu am ce să le reproşez. Au muncit extraordinar, şi-au dorit, dar au obosit şi luciditatea a dispărut. Ne-am propus să evităm apărătorii centrali, să-i depăşim exterior, să angajăm pivoţii. Apărarea a funcţionat, am mai şi greşit, dar sînt oameni, nu roboţi! Ne-am grăbit pe final, nu au jucat cum le-am cerut, la limita pasivului, dar acum degeaba ne lamentăm", a adăugat selecţionerul.

Tadici e încrezător şi vrea ca România să învingă Islanda şi Muntenegru. "Cu trei puncte mai departe, în grupa principală, păstrăm şanse la semifinale. Trebuie să cîştigăm cu Islanda, să fim atenţi, pentru că sînt puternice fizic. Mă interesează ca fetele să-şi revină, a fost un joc fizic şi oboseala s-a acumulat", a încheiat Tadici.

1.000 de români în tribune
Atmosfera din Millenium Hall din Vrşeţ a fost una fantastică aseară. Aproape 1.000 de români, veniţi din ţară, dar şi care locuiesc în Banatul sîrbesc au creat un vacarm incredibil în tribune. Împrăştiaţi în toate colţurile sălii, cu steaguri tricolore, îmbrăcaţi în galben, românii au cîntat pe toată durata partidei. "Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut. A fost ceva fantastic, parcă jucam pe teren propriu. Sper să-i facem fericiţi la meciurile următoare", a declarat portarul Talida Tolnai.

Paula joacă azi
După ce ieri şi-a înmormîntat tatăl, Paula Ungureanu a plecat în Serbia pentru a se alătura coechipierelor. "De la meciul cu Islanda, Paula va fi trecută şi ea pe foaia oficială", a declarat Tadici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.