Liga 1

Cale liberă » Rapid e de acord să îi cedeze pe Teixeira şi Rui Duarte la Steaua

Duarte s-ar lupta pentru titularizare cu Georgievski

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Giuleştenii sînt de acord să-i cedeze pe Teixeira şi pe Duarte în Ghencea, dacă Becali le achită salariile restante.

Rapidiştii încearcă în aceste zile să scape de datorii şi sînt dispuşi să se despartă de orice fotbalist din lot. Problema e că le e greu să-i vîndă deoarece toţi jucătorii sînt neplătiţi de mai bine de trei luni şi marea lor majoritate şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract.

Avînd în vedere că ar putea dura şi două luni pînă cînd LPF le va da dreptate fotbaliştilor, Gigi Becali încearcă în aceste zile să se înţeleagă cu George Copos în privinţa lui Filipe Teixeira şi Rui Duarte, ambii 32 de ani, pentru a-i lua imediat după finalul turului ca Reghe să-i aibă la dispoziţie încă de la reunire, după Anul Nou.

Giuleştenii speră să obţină în schimbul lor măcar salariile restante, pe care clubul din Grant le are în privinţa lor. Ambii cîştigă fiecare cîte 20.000 de euro pe lună şi pe 15 decembrie vor face 4 luni de cînd sînt neplătiţi, adică suma se ridică la 160.000 de euro pentru amîndoi.

"Luăm în calcul orice propunere de transfer, sîntem într-o situaţie extrem de dificilă! Dacă un club rival vrea pe cineva de la noi, discutăm şi cu jucătorul şi batem palma dacă toată lumea e mulţumită", a spus preşedintele executiv Constantin Zotta.

"E dureros să-ţi vezi colegii plecînd la Dinamo sau la Steaua, dar îi înţeleg, au şi ei familii" (Daniel Pancu, atacant Rapid)

"Îmi doresc să plec, nu pot să stau şi să muncesc degeaba. Aş accepta şi o ofertă de la Steaua, de ce nu?!" (Rui Duarte, fundaş Rapid)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.