Ioana Golea (19 ani), promovată de curînd la nivelul Ligii a 3-a, impresionează la fiecare meci datorită modului în care arată
Programul pe care FIFA şi UEFA îl propun şi îl susţin în privinţa dezvoltării arbitrajului feminin a fost însuşit şi de Comisia Centrală a Arbitrilor. În ultimul an, zeci de fete au fost promovate pentru a activa la nivelul celui de-al treilea eşalon, făcînd astfel pasul de la meciuri de copii şi juniori la partide de Liga a 3-a.
Una dintre acestea este Ioana Golea, din Buzău. Are doar 19 ani şi deja face senzaţie la fiecare joc la care e delegată datorită modului în care arată. A fost deja denumită "Sexy-arbitra" de către colegi şi chiar de către unii dintre jucătorii pe care a apucat deja să-i arbitreze. A acceptat să dezvăluie pentru Gazeta Sporturilor de ce a ales o carieră în arbitraj, şi nu în alt domeniu.
"Am fost înjurată, dar şi pupată!"
- Fetele preferă modelingul, tu arbitrajul. De ce?
- Hmm. Ştii, cîteodată poate voiam să fac şi altceva. E o întrebare pe care o primesc destul de frecvent şi, sinceră să fiu, nu am nici o explicaţie concretă a alegerii mele. Îmi place să fiu cochetă, dar cel mai bine mă simt în dreptunghiul verde.
- Zi-ne cîte ceva despre primul meci. Cum a fost?
- A fost chiar de ziua mea! Pe 2 mai 2009. Aveam nişte emoţii incredibile. Îţi dai seama, era ziua mea de naştere şi eram delegată şi la primul meu meci! Am avut parte de o brigadă foarte bună, care m-a ajutat. Am trebut rapid peste emoţii şi-am avut un debut perfect şi plăcut.
- Ţi s-a întîmplat să ai probleme cu spectatorii la meciuri?
- Sinceră să fiu, spectatorii pentru mine nici nu există în timpul unui meci. Indiferent cine e, cum îl cheamă sau cît de mulţi sînt. Fiecare îşi face treaba lui, iar eu, în timpul unui joc, prefer să fiu concentrată doar la meciul meu.
Buchet de flori de la antrenor la meciul de debut
- Ţi-e frică să nu păţeşti ceva, să fii înjurată sau bătută de un oficial? Aşa cum au păţit alte colege.
- Frică îmi este doar de Dumnezeu! Au fost multe înjurături pe care le-am primit din partea oficialilor, dar niciodată n-au avut vreo tentivă de agresivitate cu mine.
- Ai primit propuneri indencete din partea unui fotbalist?
- Cred că la fiecare meci mi-a fost cerut numărul de telefon sau id-ul de pe mesenger sau Facebook. Cel mai simpatic moment a fost anul trecut, la un meci la Buzău, cînd la o lovitură de colţ un jucător m-a pupat, după care a fost avertizat. Din păcate pentru el, a fost şi eliminat, mai avea un cartonaş.
- Care a fost cea mai frumoasă experienţă pe care ai trăit-o la un meci?
- E clar că cea de la meciul la care am debutat! Au trecut 3 ani de atunci, dar îmi aduc aminte perfect tot ce s-a întîmplat! La finalul jocului am primit un buchet de flori din partea antrenorului echipei oaspete. Cu siguranţă, de atunci au mai fost şi alte momente frumoase.
- Dar cea mai neplăcută?
- Există şi una neplăcută, din păcate! Am avut-o chiar de curînd, la meciul Petrolistul Boldeşti - CSO Plopeni, cînd un coleg arbitru care era jucător la Petrolistul a refuzat să dea mîna cu mine. Suspect, deşi cu restul brigăzii dădude. Cred că a fost cel mai urît sentiment.
Jurnalism, ştiinţele comunicării şi kinetoterapie
- Ce ai făcut cu primii bani pe care i-ai cîştigat din fotbal?
- Mi-am cumpărat propriul meu fanion, pe care-l mai am şi acum.
- Se fac glume pe seama faptului că arbitrezi meciuri de fotbal?
- Glumele se fac peste tot şi în orice domeniu, numai că eu nu prea le bag în seamă.
- Ce părere ai despre femeile care arbitrează meciuri între bărbaţi?
- Femeile arbitru? Avînd în vedere că sînt inclusă şi eu în această categorie, prefer să-i las pe colegii mei bărbaţi să comenteze. Sau, de ce nu?, chiar pe jucători!
- Care-i modelul tău în arbitraj?
- Fiind un arbitru de linie mi-e foarte greu de ales. Dar pentru că trebuie să o fac, cred că-l aleg pe Cristian Nica. Un arbitru demn de luat în seamă. Dar, pentru că sînt fată prefer să mă ghidez după o femeie arbitru. Merg pe mîna mentorului meu, Cristina Dorcioman.
- Cînd nu arbitrezi, ce faci? Studentă?
- Da, sînt studentă la Universitatea din Bucureşti, chiar la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În plus sînt înscrisă şi la Kinetoterapie la "Spiru Haret", ambele în primul an.
60 de fete formează corpul arbitrelor de la nivelul primelor 3 ligi din România
{{text}}