Liga 1

Braşovenii au primit bonusul pentru victoria cu Steaua » Ce obiectiv au cu Severin şi Dinamo

Articol de Iulian Cuibar  —  sâmbătă, 08 decembrie 2012

Braşovenii traversează o perioadă foarte bună, reuşind două victorii consecutive pe teren propriu, cu Steaua şi Viitorul Constanţa, ambele cu 3-1.

"Stegarii abordează cu precauţie partida cu Severin de luni, ultima clasată în Liga 1 cu doar 9 puncte". "Severinul este o echipă cu un apetit ofensiv foarte ridicat. Au marcat în ultimele 3 meciuri şi chiar au condus pe Steaua şi Dinamo în deplasare. Sînt acolo cîţiva jucători cu calităţi tehnico-tactice deosebite ca Vancea, Neacşa sau Zaharia. În orice situaţie, pentru noi este o partidă pe care trebuie să o cîştigăm", a declarat antrenorul Adrian Szabo.

Căpitanul stegarilor, Lucian Munteanu, este optimist în privinţa ultimelor două jocuri din acest final de an, sperînd ca echipa sa să acumuleze maximum de puncte:  "Noi nu tratăm Severinul ca echipa de pe ultimul loc, însă ne-am propus să adunăm 6 puncte din meciurile cu ei şi Dinamo".

Galben-negrii au primit cei 3000 de euro pentru victoria cu Steaua, iar Ioan Neculaie le-a promis că le va achita şi prima pentru meciul cu Viitorul Constanţa în zilele următoare. Tot în zilele următoare va fi achitată o parte din restanţele salariale.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.