Peluza a cîntat continuu, în frig şi ploaie, dar echipa fără închizători a lui Rada a clacat şi aşteaptă Sărbătorile în suferinţă şi sărăcie.
Focurile din glasurile peluzei giuleştene sînt ultima amintire din gloria recentă a Rapidului. Steagurile alb-vişinii care imită drapelul danez flutură împotriva sărăciei din vistierie şi din iarbă. E şi în Giuleşti un pic de Danemarca, la -3 grade. Fără închizători, Rada încearcă măcar spectacolul. Numai că bolta lui Paraschiv îl ameţeşte pe Albuţ (8), trasorul lui Iorga se opreşte sub transversală, Pena şi Rîpă se poticnesc la o palmă de gol (11). Nu poţi visa cu burta goală.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Fericirea care durează 2 minute
Fanii cîntă continuu, dar Roman are doar latul de futsal şi trage din patru metri la alţi patru pe lîngă (24). Oţelul pîndeşte şi acceptă valurile sincopate ale gazdelor, Herea se trezeşte la o pasă curată a lui Oros şi înfige un gol mai aşteptat ca Moş Crăciun (29). Dar numai cine n-a fost în Giuleşti nu ştie cît durează fericirea vişinie: Pena plonjează dîrz în faţa inertului Albuţ, e 1-1 peste două minute. Duarte încurcă marcajul cu samba, şutul lui Băjenaru e respins, vine Pena pentru 1-2 (39). Iorga ia laţul de la gîtul Rapidului şi trage slab, scăpat singur cu Albuţ (41).
Un biet vagon cu speranţă
Într-un decembrie de acum 6 ani, Rapid cu 14.000 de oameni în spate învingea PAOK-ul lui Zagorakis şi Salpigidis. Iar Crăciunul venea cu gîndul la mugurii primăverii europene. Acum, Rada nu poate decît să-l scoată la pauză pe Rui Duarte şi să şteargă praful de pe pozele cu Măldărăşanu, Bădoi şi Maftei. Iencsi e şef de galerie şi îndeamnă la atac. Nu mai contează că a venit şi ploaia, că a intrat Wallace de la Girom Albota şi că e greu. Iar Ioniţă pune capul pentru încă un vagon de speranţă (53) în peluza care pîlpîie ca o inimă după un accident al istoriei.
A venit iarna care doare
Dar hai înapoi în Infern! Wallace ia "roşu" (57), Albuţ e numele dezastrului şi scapă reluarea lui Pena (63). E clar, rapidiştii au locul lor în predicţiile mayaşe. 3-2 pentru echipa umilită acasă de Iaşi şi care dansează pe gazonul ud, lîngă sprinturile neputincioase ale lui Pancu. Ca să întoarcă pe toate feţele tristeţea, Ioniţă trage pe lîngă din 10 metri (75). Mai rău de atît pare că nu se poate. Ce Moş Crăciun ar mai putea să facă ceva?
"A fost o seară magică pentru mine, dar fără colegi nu aş fi reuşit nimic. Sper să marchez în continuare. Rapidul este o echipă valoroasă, pe teren propriu sînt greu de dovedit, dar noi am reuşit" (Marius Pena, atacant Oţelul)
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Copos, inamicul nr. 1
Deşi peluza a susţinut frenetic echipa pînă spre finalul primei reprize, un grup de suporteri de la tribuna a II-a din Giuleşti au afişat încă din start un banner adresat patronului George Copos. La lumina unei torţe, s-a putut zări mesajul care ironiza discursul lui Copos referitor la salvarea clubului: "Planul nostru de salvare / George Copos la răcoare" (Victor Vrînceanu)
Rada a jucat fără închizători!
Antrenorul Rapidului a aşezat aseară o echipă eminamente ofensivă în teren, fără nici un mijlocaş la închidere. Pentru linia mediană, Marian Rada a improvizat cu Teixeira şi Grigorie la recuperare, soluţie care s-a dovedit dezastruoasă în primele 45 de minute, cînd Rapid a încasat două goluri şi a scăpat cu faţa curată din alte faze de atac ale gălăţenilor. (Victor Vrînceanu)
Şef de galerie, Adi Iencsi
Serghei Mizil, Mara Bănică, Andrei de la formaţia Alb-Negru şi fostul fotbalist al Rapidului, Adrian Iencsi, pe post de şef de galerie, aşa a arătat lista personalităţilor venite aseară în peluza giuleşteană. Aceştia au respectat promisiunea făcută încă dinaintea partidei şi şi-au susţinut favoriţii în acest moment greu pentru echipă, în ciuda frigului aprig. (Victor Vrînceanu)
Doar suporterii au rămas din Rapid
În faţa a 3.500 de fani care i-au încurajat continuu, rapidiştii s-au făcut de rîs cu Oţelul. Mulţi dintre jucătorii vişinii, care şi-au depus deja memorii, s-au aflat aseară la ultimul lor meci în Giuleşti
{{text}}