Nationala

Secunzii lui Piţurcă au lecturat o analiză a ”naţionalei” care i-a înfuriat pe membrii CEx: ”Raport pentru oligofreni”

Articol de Cristian Verescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Expresia a fost rostită de şeful LPF, Dumitru Dragomir, în timpul şedinţei de luni de la Casa Fotbalului. Analiza semnată de selecţioner a cuprins doar trecerea în revistă a rezultatelor ”naţionalei” în 2012 şi cîteva concluzii banale, irelevante.

Ultimul Comitet Executiv al FRF pe 2012, desfăşurat la începutul săptămînii, a avut un moment în care atmosfera a luat foc. Iar scînteia a venit dinspre raportul de activitate a echipei naţionale pe anul în curs.

Prezentat de secunzii Florin Marin şi Eugen Neagoe, documentul semnat de Victor Piţurcă era întins pe o singură coală, faţă-verso.

Cuprins: numai o înşiruire de rezultate din 2012 şi cîteva consideraţii banale, gen "grupa din care facem parte e puternică"! Adică un mix de date statistice simple şi "concluzii de Gîgă", cum le-a numit un membru al CEx!

"Parcă nu ştiam că am încasat-o cu Olanda!"
"Ne-a luat la mişto!", a punctat un martor ocular la şedinţă. Cel mai vehement a fost însă şeful LPF, Dumitru Dragomir, care a răbufnit în timpul reuniunii: "Băi fraţilor, ăsta e un raport pentru oligofreni!".

Mircea Sandu s-a aprins şi el, avertizîndu-i pe cei secunzi că staff-ul a venit nepregătit în faţa Comitetului Executiv, unde ar fi trebuit să prezinte in-extenso situaţia de la lot, cu exemple concrete pozitive/negative şi o viziune legată de viitorul "naţionalei".

"Cînd Florin Marin a terminat de citit documentul, Mitică şi-a făcut cruce de mirare! Nici măcar lui, care e prieten cu Piţi, nu-i venea să creadă că un raport de activitate a echipei naţionale înseamnă doar amintirea scorurilor înregistrate de România la partidele din 2012. De parcă noi, cei de acolo, trăiserăm pe altă planetă şi nu ştiam că am bătut în Turcia sau am încasat-o cu Olanda!", a reconstituit atmosera din CEx un alt membru al forului.

Ordin: altă analiză în ianuarie
Şi a continuat: "Florin Marin şi Neagoe au plecat cu coada între picioare!". Iar concluzia a fost aceea că Piţurcă şi oamenii săi vor trebui să refacă de la zero raportul şi, în proxima şedinţă a Comitetului Executiv, în ianuarie, să prezinte o analiză extinsă a echipei naţionale.

Nu mai înghite CEx după demiterea din '99
Victor Piţurcă nu mai acceptă să aibă nici o tangenţă cu Comitetul Executiv FRF după ce, în '99, oficialii din forul respectiv l-au demis de la echipa naţională în urma conflictelor cu Hagi şi Popescu, deşi calificase România la Euro 2000.

"Atunci am venit ca la circ, am prezentat un raport în care îmi spuneam actele de vitejie, cum nu am pierdut nici un meci, dar m-au dat afară. Decizia se luase înainte, prin birouri!", a explicat Piţi în dese ocazii. Inclusiv la startul actualului mandat, a anunţat că va da socoteală doar în faţa lui Mircea Sandu, nu Comitetului Executiv!

Pasaje din raportul lui Piţi

- "Jocurile amicale au avut ca scop consolidarea lotului şi stabilirea unui nucleu de bază cu care să abordăm preliminariile CM 2014"

- "Am început foarte bine campania de calificare, obţinînd trei victorii din tot atîtea jocuri, echipa dovedind omogenitate şi încredere în forţele proprii"

- "Jocul cu Olanda ne-a arătat o serie de minusuri, legate în special de fazele fixe, din care am primit trei goluri pe greşeli individuale şi colective, generate de lipsa de marcaj, plasament greşit, nesincronizări. Golurile au fost primite nepermis de uşor"

- "Aria de selecţie e restrînsă, iar campionatul intern e slab din punct de vedere valoric"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.